COVID loveşte din nou! Preşedintele unei mari ţări europene e infectat! Care e starea acestuia

Sursă foto: pixabay

Preşedintele unui important stat european, situat aproape de graniţele României, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Medicii au intrat imediat în alertă!

Ministrul secretar de stat pentru Administraţia Prezidenţială din Polonia, Blazej Spychalski, a confirmat că preşedintele Andrzej Duda a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Vineri, şeful statului polonez a vizitat stadionul naţional din Varșovia, pe care autorităţile l-au transformat în spital temporar COVID.

“Așa cum i s-a recomandat ieri, președintele Andrzej Duda a făcut un test pentru coronavirus, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Șeful statului se simte bine, suntem în permanentă legătură cu medicii”, a precizat Blazej Spychalski într-un mesaj pe Twitter.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Andrzej Duda a intrat şi el în izolare.

Record de noi cazuri vineri în Polonia

Infectarea lui Duda are loc în contextul în care ţara se confruntă cu o recrudescenţă a pandemiei de COVID-19, numărul de cazuri ajungând vineri la un record de peste 13.600, notează Agerpres.

Andrzej Duda, în vârstă de 48 de ani, are în mare parte un rol ceremonial, dar are puterea de a bloca legislaţia adoptată de parlament folosindu-şi dreptul de veto. El este un aliat al Partidului Lege şi Justiţie (PiS) la putere.

De sâmbătă în Polonia vor intra în vigoare mai multe restricţii pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, inclusiv o închidere de două săptămâni a restaurantelor şi barurilor.

Ministerul Sănătăţii a raportat 153 de decese de COVID-19 vineri, ridicând totalul la 4.172 de la începutul pandemiei.

Şi şeful diplomaţiei din Slovenia are COVID-19

Ministrul de Externe sloven Anze Logar a fost testat vineri pozitiv la noul coronavirus după o călătorie în Estonia, Lituania şi Letonia la începutul săptămânii, informează agenţia de ştiri de stat STA.

Logar, care nu prezenta simptome şi a făcut un test de rutină, se va autoizola timp de zece zile, la fel ca şi colaboratorii săi cei mai apropiaţi, a mai precizat STA, care citează un comunicat al ministerului,

În contextul în care pandemia de COVID-19 capătă amploare din nou în Europa, Slovenia a introdus o interdicţie de circulaţie şi o închidere parţială, după ce numărul total al infectărilor s-a dublat în ultimele două săptămâni la 19.300, cu 216 decese. Vineri s-au înregistrat 1.656 de cazuri noi şi cinci decese legate de COVID-19.