Cât costă un cozonac de Paşte în 2025. Opţiuni şi pentru vegani
Cei care vor să aibă cozonac la masa de Paște trebuie să ştie că este momentul potrivit pentru a face comenzile. Cofetăriile și-au deschis listele, iar variantele sunt diverse: de la rețeta clasică la cea inspirată din Dubai, cu kataif, glazurat sau însiropat.
De asemenea, cofetarii lucrează intens la rețete noi și îmbunătățesc versiunile clasice pentru cozonacul de Paşte. Aceștia se străduiesc să aducă noi gusturi și opțiuni care să răspundă cerințelor din ce în ce mai diverse ale consumatorilor.
„Listele deja le închid pe 1 aprilie, de la an la an sunt tot mai mulţi cozonaci. Tradiţional moldovenesc, care porneşte de la 155 de lei.
De Paşte o să am fistichiul, care e umplut cu fistic proaspăt. Acesta pornește de la 190 de lei”, a declarat Anca Bulboacă, cofetăreasă, pentru Observator.
În acest context, prețurile variază considerabil în funcție de tipul de cozonac ales și de ingredientele folosite. De exemplu, cozonacii tradiționali sau cei cu umpluturi mai exotice, cum ar fi fisticul, sunt opțiuni destul de scumpe, iar cozonacii mai mici, mai accesibili, sunt disponibile și la prețuri mai reduse.
Cofetăriile propun alternative fără ingrediente de origine animală pentru paște
Veganii au și ei de unde alege, deoarece cofetăriile propun alternative fără ingrediente de origine animală.
„Nu se mai rezumă la cozonacul acela de un kilogram, cât se poate de mic, eventual de 500 de grame. Kilogramul de cozonac este 120 de lei, la 500 de grame 65 de lei”, a declarat Marilena Adam, proprietara unei cofetării.
Una dintre vedetele anului 2025 este babka, un cozonac evreiesc cu nucă, cacao și sirop de cognac aromatizat cu portocală. Prețul unei variante mari, potrivită pentru întreaga familie, ajunge la 175 de lei, în timp ce o versiune mai mică costă aproximativ 100 de lei.

Babka a câștigat multă popularitate în ultimii ani, iar în acest an va fi un hit la masa de Paște. Pe de altă parte, cozonacul românesc a devenit tot mai popular și peste granițe. Doar anul trecut, exporturile au crescut cu 30% față de 2023, ceea ce indică un interes crescut al consumatorilor internaționali pentru tradițiile culinare din România.
Pentru cine vrea să facă economie și să nu cumpere din magazine, vă oferim o rețetă excelentă
Pentru cine vrea să facă economie și să nu cumpere din magazine, vă oferim o rețetă excelentă pentru Sfintele Sărbători de Paști.
Ingredientele necesare pentru pregătirea unui cozonac tradițional sunt:
- 1 kg făină,
- 500 de grame de zahăr,
- 8 ouă,
- 70 grame de drojdie,
- jumătate de litru de lapte,
- 125 ml ulei,
- 125 grame de unt,
- o esență de vanilie,
- o esență de rom,
- coaja rasă de lămâie,
- cacao,
- 200 grame de nucă,
- stafide și rahat.

Unul dintre secretele unui cozonac pufos este alegerea făinii. Nu toată lumea știe că aluatul iese mult mai pufos dacă la pregătirea lui se folosește făină de tip 000. Un alt lucru important de avut în vedere este că ingredientele folosite la rețetă trebuie să fie la temperatura camerei pentru a se omogeniza mai ușor.
De asemenea, laptele trebuie pus la foc, după care trebuie adăugat zahărul, esența de vanilie, cea de rom și coaja de lămâie. Toate aceste ingrediente trebuie amestecate până când se dizolvă zahărul.
Drojdia este frecată cu o linguriță de zahăr până se omogenizează și se adaugă în amestecul de lapte. Maiaua obținută trebuie lăsată la dospit până când își dublează volumul. Apoi, uleiul trebuie încălzit, iar untul trebuie topit. Se separă gălbenușurile de albușuri și se adaugă la amestecul obținut din făină și maia. Frământarea aluatului trebuie făcută până când acesta nu se mai lipește de mână.
Aluatul trebuie lăsat să crească, acoperit cu un prosop, într-un loc călduros, ferit de curenți de aer. În acest timp, umplutura se pregătește. Albușurile se bat spumă și se amestecă cu zahărul și cacao. Nuca pisată, stafidele și rahatul se adaugă după gust.
Când cozonacul a crescut suficient și și-a dublat volumul, aluatul trebuie împărțit în două sau trei părți, în funcție de mărimea tăvii. Acestea se pun în cuptor și se lasă să se coacă timp de 40 de minute. După ce sunt gata, cozonacii se lasă să se răcească puțin înainte de a fi savurați alături de cei dragi.