Cozonacul care nu îngrașă. Rețeta pe care trebuie să o știi dacă ții la siluetă

Cozonac

Cozonac/SURSA FOTO: Dreamstime

Cozonacul este un preparat delicios, dar nu foarte prietenos cu silueta. Te poți bucura în continuare de gustul inconfundabil al acestui desert, fără să te gândești la kilogramele pe care le vei acumula, cu ajutorul acestei rețete oferite chiar de către un medic nutriționist.

Rețetă de cozonac care nu îngrașă

Cozonacul este un desert pe care-l consumăm în special de Paște și de Crăciun. În funcție de ingredientele pe care le punem în compoziție, acesta poate fi simplu, cu rahat, cu stafide și cacao sau cu nuci.

Aroma sa este inconfundabilă și este foarte delicios, însă nutriționiștii spun că acesta ar putea avea efecte mai puțin plăcute asupra organismului.

Consultantul în nutriție sportivă, educație alimentară și comunicare nutrițională, Lygia Alexandrescu, spune că trebuie să acordăm atenție cantității de cozonac pe care o consumăm. La fel de important este și perioada din zi în care consumăm cozonac.

Nutriționistul recomandă ca acest desert să fie consumat în prima jumătate a zilei. Pentru cei care fac sport, el poate fi consumat după exerciții. De asemenea, un alt moment potrivit pentru consumul cozonacului este chiar înainte de a face efort.

”O rețetă clasică de cozonac conține făină, unt, ouă, zahăr. Și atunci, 100 de grame de cozonac făcut după rețeta clasică ne poate aduce până la 500 de kilocalorii. Acest lucru înseamnă că îl putem consuma, însă este bine să îl consumăm în prima jumătate a zilei, după ce facem sport sau când ne pregătim să facem efort, în așa fel încât să consumăm acele glucide”, spune nutriționistul Lygia Alexandrescu.

Cozonac/SURSA FOTO: Dreamstime

Cum prepari un cozonac mai sănătos?

Medicul nutriționist a oferit mai multe trucuri pentru ca acest preparat să iasă mai sănătos. Această rețetă este potrivită și pentru persoanele care au intoleranță la gluten sau care au diabet.

Aceasta spune că făina de grâu poate fi înlocuită cu făină fără gluten. Aceasta trebuie cernută prin sită de două ori.

Glutenul din grâu produce:

  • balonare
  • posibil constipație
  • retenție hidrică
  • creștere în greutate

Alternativ, poți folosi:

  • făină de quinoa
  • făina de cartofi
  • proteină de mazăre

”Putem înlocui făina normală de grâu cu o făină fără gluten, pe care o cernem de două ori. Glutenul din grâu este responsabil de balonare, de o posibilă constipație, de retenție hidrică și chiar de creștere în greutate.

Ca tip de făină se mai pot folosi făina de quinoa, făina de cartofi, proteina din mazăre. Toate acestea pot fi folosite pentru a obține un cozonac pufos și delicios”, spune ea.

Aceasta a mai spus că fără gluten nu putem avea fibre, însă pentru un preparat consumat atât de rar nu este o problemă.

În ceea ce privește ouăle, ele nu vor fi înlocuite cu nimic și nici scoase. Acestea sunt slab calorice și aduc și savoare preparatului.

”Dezavantajul prezenței glutenului este, bineînțeles, lipsa fibrelor – atunci când scoatem glutenul, scoatem și fibrele. Dar, pentru un desert, o dată pe an, ne putem permite acest lucru.

Ouăle pot rămâne încorporate în rețeta de cozonac deoarece ele sunt slab calorice și aduc savoare – dau acel aspect frumos, galben, și, în plus, îi dau și valoare nutrițională superioară desertului”, arată aceasta.

Cozonac/SURSA FOTO: Dreamstime

Ce facem cu untul și zahărul?

Nutriționistul mai spune că untul trebuie să fie nesărat. Astfel, nu va exista o retenție hidrică.

În ceea ce privește zahărul, acesta poate fi înlocuit cu unul de mesteacăn. Acesta din urmă este bun la gust, dar are și un efect laxativ. Totuși, gustul lui nu alterează gustul cozonacului.

”Untul ar trebui să fie nesărat, în așa fel încât să nu existe retenție hidrică datorată aportului de sodiu.

Zahărul se poate înlocui – zahărul rafinat cu un zahăr de mesteacăn, care are și un efect laxativ și este foarte bun la gust, nu schimbă gustul cozonacului”, a mai precizat ea.

Așadar, acest preparat poate fi consumat și de către cei care au intoleranță la gluten sau de către cei care suferă de diabet. Din punct de vedere caloric, o porție din acest cozonac are în jur de 280-380 de calorii.

”(…) poate fi consumat și de persoanele care suferă de diabet sau de intoleranță la gluten, caloric, ne apropiem de 280 – 380 de kilocalorii la o porție de cozonac deci poate fi consumat și în a doua jumătate a zilei – bineînțeles, dacă faceți și puțină mișcare după ce îl consumați”, a conchis  Lygia Alexandrescu.