În iunie 2023, Tesla a vândut în China, cea mai mare piață auto din lume, 93.680 vehicule electrice produse local, cu 18,72% față de 2022, când după ridicarea restricțiilor, fabrica Tesla din Shanghai a livrat 78.906 vehicule Model 3 şi Model Y.
Tesla și BYD, livrări record pe piața auto din China
În al doilea trimestru din 2022, producătorul auto american a vândut 247.217 maşini produse în China, cel mai ridicat nivel de la începutul lui 2020, când a început să livreze vehicule de la uzina din Shanghai. De asemenea, la nivel global, Tesla a înregistrat vânzări record, de 466.140 unităţi.
Datele CPCA arată că în iunie 2023, rivalul BYD a înregistrat o creștere a vânzărilor de 88,16%, la 251.685 vehicule. Este pentru prima dată când vânzările lunare ale producătorului auto chinez depăşesc 250.000 unităţi.
Potrivit estimărilor CPCA, vânzările totale de automobile electrice noi, atât în China cât şi la export, s-au situat la 740.000 unităţi în luna iunie a acestui an, un avans de 30% faţă de anul precedent. Asociaţia nu publică date separate privind vânzările interne şi exporturile.
La începutul lui 2023, Tesla a redus prețurile la unele modele, pentru a majora vânzările, începând astfel un război al prețurilor și determinând competitorii, inclusiv BYD, să acorde discounturi sau să vândă la prețuri mai mici.
Prețurile vehiculelor încep să scadă
Directorul financiar al Ford, John Lawler, a explicat luna trecută că perturbările din lanţurile de aprovizionare se atenuează. Astfel, sunt înregistrate și scăderi ale prețurilor cu amănuntul la vehicule.
Declarația a fost făcută la conferinţa investitorilor Deutsche Bank, unde John Lawler a explicat că Ford „vede uşorul declin al preţurilor, care era de aşteptat, dar nu este o reducere semnificativă”.
„Consumatorul rezistă”, a spus oficialul Ford, punctând soliditatea şi „puterea de stabilire a preţurilor” a diviziei de vehicule comerciale şi servicii, conform Reuters.
De asemenea, Lawler a declarat că recenta decizie a Ford de a se alătura reţelei Tesla de încărcare a vehiculelor electrice nu va necesita investiţii suplimentare de capital din partea constructorului auto.
De la începutul anului viitor, proprietarii de vehicule electrice Ford obţin acces la peste 12.000 Tesla Superchargers North America de Nord, potrivit sursei menționate.
Mai apoi, John Lawler a apreciat că Ford vede soliditatea şi creşterea continuă a vehiculelor sale, alimentate cu motoare cu combustie internă „în următorii ani”, în timp ce majorează investiţiile şi producţia de vehicule electrice.