Poliţia Română a anunţat, vineri, că în a doua zi de Crăciun s-au înregistrat 15 accidente grave de circulaţie. În urma acestora 8 persoane au decedat, iar 12 au fost grav rănite. Bilanţul total al persoanelor care au murit în accidente de circulaţie, de Crăciun, este însă mai grav: a ajuns la 27.
„Ieri, la nivel naţional, s-au produs 15 accidente grave de circulaţie, în urma cărora 8 persoane au decedat, iar 12 au fost grav rănite”, a anunţat, vineri dimineaţă, Poliţia Română.
Pe de altă parte, polițiștii au desfășurat activități obișnuite pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind astfel identificate 118 infracțiuni la regimul rutier. În urma controalelor făcute, au fost reținute 362 de permise de conducere şi au fost retrase 56 de certificate de înmatriculare.
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) prezentaseră, joi, pe Facebook, un bilanţ al accidentelor pe parcursul a 48 de ore: 44 de accidente, 19 persoane decedate şi 33 grav rănite.
Poliția Română îi sfătuiește pe şoferi să respecte întotdeauna regulile rutiere
Centrul Infotrafic a transmis, vineri, o avertizare pentru turiştii care doresc să pornească la drum şi le solicită să-şi planifice din timp călătoria şi să ia în considerare folosirea unor rute alternative pentru a ajunge la destinaţiile dorite.
”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere sau efecte ale manifestărilor meteorologice, care să impună oprirea circulaţiei pe drumurile naţionale sau pe autostrăzi, valorile de trafic fiind reduse pe principalele artere rutiere”, a transmis, vineri dimineaţă, Centrul Infotrafic.
Sursa ctată le cere turiştilor să-şi planifice din timp călătoria.
”Pentru reducerea riscului rutier şi evitarea aglomeraţiei în aceste zile libere, recomandăm conducătorilor auto să-şi planifice din timp călătoria şi să ia în considerare folosirea unor rute alternative pentru a ajunge la destinaţiile dorite. Odată porniţi la drum, să manifeste respect faţă de ceilalţi participanţi la trafic, asigurându-se corespunzător înaintea efectuării oricărei manevre de schimbare a direcţiei, să semnalizeze această intenţie şi să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule”, a mai transmis Infotrafic.
Poliţiştii reamintesc că, pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.
Şi Ministerul Afacerilor Interne a transmis, joi, o avertizare, în condiţiile în care, în doar 48 de ore, s-auprodus 44 de accidente, în care 19 persoane au decedat şi 33 au fost rănite grav.