Știm deja că la Brașov și Sibiu, municipalitățile au găsit soluții perfecte pentru a transforma zonele turistice ale orașelor în adevărate scene de basm. Căsuțe din lemn din care răzbat sunete de zurgălăi și colinde, înconjurate de un iz de scorțișoară, vin fiert și fructe sunt aliniate, ca în fiecare an, atât în Piața Sfatului cât și în Piața Mare. La fel se întâmplă și la Cluj, Timișoara sau București, cu mențiunea că unii dintre comercianți au „reușit” să transforme ceea ce ar trebui să fie un savuros și vesel târg de Crăciun în esența kitchului. Dacă ți-ai încărcat însă suficient sufletul cu spiritul sărbătorilor, poți trece ușor cu vederea goana după profit a unora apreciind în schimb acele mici afaceri de familie ale unor meșteșugari care respectă rețeta clasică. Pe 6 decembrie, Brașovul a deschis oficial Târgul de Crăciun care se întinde de pe strada Republicii până în Piața Sfatului și strada Mureșenilor. Mai bine de 40 de căsuțe din lemn destinate meșteșugarilor tradiționali din Țara Bârsei și comercianților de dulciuri, produse alimentare și băuturi de sezon, sunt deja gata să își primească vizitatorii. La Sibiu, Târgul de Crăciun a început încă de pe 20 noiembrie, iar proiectul inițiat de Biroul Atașatului Social al Ambasadei Austriei în România, Barbara Schöfnagel, în parteneriat cu municipalitatea sibiană și gestionat de asociația Events For Tourism pare să fi ajuns la maturitate. Timp de peste o lună, în Piața Mare din Sibiu, localnicii și turiștii pot găsi 70 de căsuțe în care expozanți din întreaga țară comercializează produse, de această dată, atent selecționate. Iar copiii pot participa la activități tematice desfășurate în Atelierul lui Moș Crăciun.
Vis de iarnă la Viena
Dacă sunteți mai pretențioși sau, pur și simplu, vă doriți să vedeți cum știu alții să organizeze târgurile de Craciun, puteți încerca în orașele care de-a lungul timpului au reușit să-și construiască un renume pentru acest gen de maniferstări. Iar cea mai indicată destinație este Viena. Cu o istorie care datează de prin 1928, când Albrecht I a oferit vienezilor privilegiul de a organiza un „Târg de Decembrie” sau „Krippenmarkt”. De atunci, evenimentul a crescut constant în amploare, iar acum sunt mai bine de 20 de zone din frumoasul oraș austriac unde puteți găsi atmosfera de basm căutată. De la zona din fața primăriei, până la parcul din fața palatului Belvedere sau la Maria-Theresien-Platz puteți găsi aceelași spirit austriac de sărbătoare care a făcut din Viena o adevărată capitală europeană a sărbătorilor de iarnă.
O altă destinație care merită toată atenția atunci când vorbim despre târguri de iarnă este Munchen. Bavarezii sunt deja cunoscuți în întreaga lume pentru celebrul Oktoberfest însă nici în decembrie frumosul oraș pe pe malurile râului Isar nu uită să își pună în valoare clădirile monumentale și istoria. Principala atracție muncheneză în luna decembrie este Christkindlmarkt din Marienplatz, însă târguri de Crăciun pot fi găsite și la Theresienwiese, Wittelsbacher Platz sau Sendlinger-Tor-Platz. Cum toate aceste zone sunt la mică distanță una de cealalată, vizitarea tuturor este doar un exercițiu de voință. Oricum, mașinile nu sunt deloc binevenite în centru Munchenului, iar locurile de parcare sunt scumpe și foarte greu de găsit.
Alte târguri de Crăciun care merită vizitate în acest an sunt în plină desfășurare la Salzburg, în Austria, la Budapesta, în Ungaria, la Praga, în Cehia, sau chiar în țările nordice, vecinele lui Moș Crăciun, Danemarca (Copenhaga), Suedia (Goteborg) sau Finlanda (Helsinki).
(Articol publicat în Suplimentul Capital LUXURY apărut pe 11 decembrie 2015)