”Noua Lege a insolvenţei este cu adevărat mai bună decât ceea ce era înainte, dar rămâne această mare întrebare – felul de aplicare. Dacă modalitatea de aplicare a acestei legi rămâne aceeaşi nu facem niciun pas înainte. Vorbim de 20% din PIB creanţe, aproximativ, pentru că încă în România acest fenomen este foarte puţin transparent, este foarte greu să procuri date. 20% din PIB reprezintă aproximativ 25 de miliarde de euro, creanţe aflate în insolvenţă la nivel naţional, din care băncile au partea de credit de 5,4 miliarde de euro”, a explicat Dănescu, citat de Agerpres. Potrivit lui, băncile reprezintă cel mai mic creditor, pentru că ceilalţi doi creditori sunt reprezentaţi nu numai de către stat care, crede el, are aproximativ 10 miliarde de euro creanţe ale companiilor aflate în procedură de insolvenţă, iar 10 miliarde de euro s-ar afla la nivelul celorlalte companii, din cauza blocajelor financiare. 

Dănescu a precizat că, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, actorii procesului insolvenţei pot fi responsabilizaţi. 'Aici este o lipsă importantă, în acest proces. Este vorba de atât de mulţi bani şi de influenţe atât de multiplicatoare în economie, încât cei care iau decizii în acest context ar trebui să aibă o responsabilitate atrasă şi de lege', a mai spus oficialul ARB.