Un pas mic pentru om, un pas uriaș în dezvoltarea medicinei. Au fost concepute 15 vaccinuri împotriva cancerului.

Ugur Sahin şi Özlem Türeci sunt co-fondatorii companiei farmaceutice BionTech, care a dezvoltat vaccinul anti-covid-19 pentru Pfizer. Cei doi imuno-oncologi au creat serul anticancerigen. În prezent, aceștia studiază potenţialul ARN-ului de a imuniza organismul uman împotriva cancerului, malariei, HIV-ul și altor afecțiuni cronice.

Progresele ştiinţifice importante ale cuplului sunt acum relatate într-o carte intitulată „Vaccinul care a schimbat lumea”, scrisă împreună cu jurnalistul Joe Miller, potrivit Mediafax.

Anunțul care oferă speranță omenirii

Prin descoperirea sa medicală, cuplul turcesc oferă speranță tuturor persoanelor diagnosticate cu această boală: „Avem 15 vaccinuri anticancerigene supuse testării clinice, cel mai avansat fiind cel împotriva melanomului.”

Aceștia intenționează ca, în următorii cinci ani, „să aducă pe piaţă unele dintre ele şi, de asemenea, să aducă alte vaccinuri noi într-un stadiu avansat de dezvoltare clinică.”

Ugur Sahin şi Özlem Türeci şi-au dedicat timpul și resursele în diverse cercetări importante încă din anul 1990. Analizele acestora au fost îndreptate spre descoperirea unui tratament ce putea să întărească sistemul imunitar împotriva cancerului prin ARN mesager.

„ARN mesager – a explicat Ugur Sahin – este cea mai veche formă de programare construită de natură, deoarece transmite celulelor instrucţiunile de producere a proteinelor. Am înţeles imediat potenţialul enorm care exista în furnizarea de informaţii direct celulelor imune, codificându-le în ARN mesager. Şi apoi lasă sistemul imunitar să facă ceea ce face cel mai bine: să ne protejeze corpul de ameninţări.”, au explicat soții imuno-oncologi.

Tehnologia ARN

În studiile acestora, pandemia provocată de coronavirus a reprezentat startul pentru utilizarea tehnologiei ARN mesager.

„Următorii cinci până la zece ani – a spus omul de ştiinţă – ar putea duce la o schimbare de paradigmă în multe dintre vaccinurile existente. ARN mesager ne permite să reprogramăm sistemul imunitar nu doar pentru a-l stimula, ci şi pentru a-l calma – explică ei – iar acest lucru va fi preţios pentru tratamentul bolilor autoimune în care daunele sunt făcute de un sistem imunitar hiper-reactiv – şi în medicina regenerative.”, au anunțat aceștia.