Ne-am învăţat într-atât cu promiscuitatea, încât ne-o asumăm ca pe un păcat originar, pentru care plătim în fiecare zi. Ne-am născut în ţara lui Las-că-merge-şi-aşa, în care Ceauşescu este, la 18 ani de la trecerea în nemurire, cea mai populară personalitate, pentru că dădea de mâncare şi slujbe oamenilor cumsecade, cu somnul liniştit, şi pentru că succesorii lui lasă impresia a fi în stare, dacă este cazul, să mituiască plutonul de execuţie cu bani publici, necum să moară pentru o idee, fie ea şi strâmbă.
În noaptea primei fulguieli din iarna bucureşteană curentă, o glumă de intemperie, s-au înregistrat 27 de accidente pe autostrada către Piteşti şi peste 200 în oraş. Fapt divers. Şi, ca întotdeauna, nimeni nu este responsabil. Poate iarna, soarta. Şi şoferii ăia – ce ghinion, domnule! Avem instituţii, funcţionari, administraţie, în fine, un întreg aparat care să ne ferească de ghinioane. Plătim taxe pentru asta, dar nu-i de-ajuns. Nici nu prea le plătim noi, ni se opresc din leafă, parcă nici n-au fost banii noştri.
Într-o ţară civilizată, un fapt divers care creează atâta pagubă atât de multor persoane particulare ar fi fost un scandal public. Administraţia avea şi obligaţia, şi mijloacele să preîntâmpine marele deranj rutier. La noi, nici măcar companiile de asigurări nu se sesizează.
Sentimentul de responsabilitate se educă, şi la oameni, şi la instituţii. În cazuri disperate, cu băţul. Pentru iresponsabilitatea slujbaşilor săi, statul român ar trebui chemat zilnic de sute şi mii de ori în instanţă. Pentru că zilnic statul ne prejudiciază prin acte de neglijenţă în serviciu, incompetenţă şi abuz.
Un compatriot din Arad tocmai şi-a recuperat de la stat banii plătiţi ca taxă de primă înmatriculare. Aştept ziua în care un cabinet de avocaţi inteligenţi să-şi facă faimă din procese câştigate contra statului. Şi ziua în care un ONG îşi va face o misiune din a aduce în justiţie toate abuzurile şi matrapazlâcurile persoanelor publice. Vreau o minune. Cred în Moş Crăciun, mai mult decât în DNA.
