Este greu de imaginat faptul că vom importa criza financiar-bancară din SUA, după cum este mai degrabă improbabil că ea ar putea avea loc la fel în termeni măcar comparabili, pe pieţele europene. Motivul de primă instanţă este acela că Washingtonul a dat deja semnalul clar că este dispus să facă ceea ce trebuie făcut pentru a controla fenomenul, inclusiv să deconteze oalele sparte de gogoaşa imobiliară; nu în ultimul rând, să schimbe regulile jocului, astfel încât acest bubble ar putea fi şi ultima mare cacealma financiară pe care istoria să merite a o consemna. Motivul de fond este acela că, în ciuda unor infarcturi încă posibile în sistemul bancar european, acesta nu este, graţie standardelor mult mai stricte de funcţionare, nici pe departe atåt de vulnerabil pe cåt este cel american. Cu atåt mai puţin expus se arată a fi sistemul bancar romånesc, croit cu maximă prudenţă de domnul Isărescu, credincios pånă la refuz îndoielii raţionale. În ortodoxia sa inflexibilă, guvernatorul Băncii Naţionale s-a dovedit a fi mai catolic decåt Vaticanul, ceea ce, tradus în limbajul bancherilor, este sistemul de norme Basel II.
Desigur, nu suntem imuni la criză, iar un sistem bancar integrat 90% în cel european, ca al nostru, poate importa riscuri. Ori, ni le putem inventa. Ca totdeauna cånd a fost nevoie, s-a găsit corul de babe superstiţioase care să se văicărească, cu zel şi jale, de nenăscuta criză. S-a vorbit şi încă se vorbeşte, cu patos, amatorism şi iresponsabilitate, în ziare, pe tv şi online, despre prăbuşiri, căderi libere şi haos. Babele de rău prevestitoare răstălmăcesc judecăţile şi ipotezele experţilor, mitraliază cu cifre opinia publică, probabil fiindcă nu le ajung cuvintele, confundă estul cu vestul, deduc cursul valutar direct din criza de lichidităţi şi explică tendinţa de contractare a economiei prin pomenile electorale. Aproape că au demonstrat relaţia de echivalenţă dintre criza financiară şi criza aviară. Din fericire, depunătorii noştri dovedesc, o dată în plus, că au un instinct suficient de bun ca să poată deosebi dreapta credinţă de superstiţia năroadă şi pe vocile celor autorizaţi de cele impostorilor.
