„Analizăm cele trei oferte pe care le-am primit”, a spus Chifflet reporterilor. „Nici o decizie finală nu a fost luată încă, discuţiile cu Banca centrală a Greciei, Fondul Elen de Stabilitate Financiară şi Comisia Europeană asupra condiţiilor în care să aibă loc tranzacţia fiind în desfăşurare”, a adăugat el.
Banca franceză cu sediul în Paris, a treia cea mai mare din Franţa după capitalizare, a afişat un profit net pe trimestrul al doilea de 111 milioane euro, comparativ cu 339 milioane euro cu un an înainte, dar peste estimarea medie a analiştilor – o pierdere de 6,2 milioane euro.
Cât a afectat Emporiki
Pierderile cauzate de banca grecească Emporiki au fost de 370 milioane euro, în timp ce Credit Agricole şi-a ajustat cu 427 milioane euro valoarea participaţiei la Intesa Sanpaolo.
Veniturile din al doilea trimestru au scăzut cu 14%, până la 4,75 milioane euro.
Recentele oferte de preluare a Emporiki de către băncile greceşti Eurobank (deţinătoarea Bancpost în România), National Bank of Greece (deţinătoarea Băncii Româneşti) şi Alpha Bank (de asemenea prezentă în România) au crescut speranţele băncii franceze de a finaliza incursiunea dezastruoasă în Grecia.
Ambiţiile Credit Agricole de a se extinde în Europa de est au fost lovite brutal de criza datoriilor suverane din zona euro.