Credit Europe Group a restructurat deja, mai mult de 1.000 dintre creditele clienţilor cu împrumuturi în franci elveţieni (CHF), iar din total 30% au fost restructurate în anul 2015, 'ca urmare a eforturilor susţinute întreprinse cu scopul de a oferi soluţii rapide clienţilor aflaţi în dificultate financiară'.
'Deservirea nevoilor clienţilor noştri începe întotdeauna cu o bună cunoştere a nevoilor lor. Cu cât le vom cunoaşte mai bine, cu atât putem analiza mai bine potenţiale alternative de satisfacere a acestora. Soluţiile oferite sunt de fiecare dată în linie cu capacitatea actuală de plată a clienţilor, capacitate evaluată de către instituţia noastră pe baza documentelor puse la dispoziţie de către clienţi', arată oficialii Credit Europe Group, într-un comunicat.
Din dorinţa de a înţelege cât mai bine nevoile clienţilor din această perspectivă, a fost înfiinţat, recent, un HOTLINE (021. 406. 50. 60) dedicat. Aici, clienţii cu credite denominate în franci elveţieni (CHF), care au nevoie şi doresc să acceseze soluţii customizate (dedicate), vor putea să beneficieze mai uşor de un canal de comunicare cu reprezentanţii instituţiei.
Prin accesarea acestui hotline dedicat, clienţii pot începe discuţii şi analiza alternative potenţiale de rezolvare a nevoilor lor.
'Analizăm situaţia fiecărui client în parte şi identificăm, în măsura posibilităţilor, soluţii personalizate cât mai bune, pentru fiecare caz în parte. Instituţia noastră este pe deplin angajată ca, împreună cu clienţii noştri, să găsească soluţii adecvate pentru fiecare situaţie individuală în parte, în aşa fel încât, dificultăţile financiare ale acestora să fie uşurate şi să poată beneficia în continuare de proprietăţile lor', precizează Credit Europe Group.
Din cauza efectelor adverse generate de evoluţia cursului de schimb CHF-RON, Credit Europe Group a pus deja în aplicare o serie de măsuri de preîntâmpinare a dificultăţilor financiare traversate de client, acestea incluzând reducerea nivelului dobânzii şi perioada de graţie la plata principalului.
În România, Credit Europe Bank asigură o gamă largă de produse şi servicii pentru persoane fizice, IMM-uri şi corporaţii, prin intermediul unei reţele alcătuite din 57 de sucursale, agenţii şi puncte de lucru, precum şi prin canale alternative de distribuţie: ATM-uri, POS-uri, servicii de Internet şi Phone Banking.
În 2013, Credit Europe Bank (România) S.A. a marcat 20 de ani de prezenţă pe piaţa locală. Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, banca activează încă din 1993 sub titulatura Banca de Credit Comercial şi Industrial, ulterior ca Finansbank (2000) şi apoi, din 2007, în urma unui proces de rebranding, sub numele Credit Europe Bank România.
SURSA: Agerpres