Deținătorii de obligațiuni emise de Credit Suisse Group AG au suferit pierderi semnificative în urma achiziției băncii elvețiene de către UBS Group AG, care a dus la eliminarea unor obligațiuni cu risc ridicat în valoare de aproximativ 16 miliarde de franci (17,3 miliarde de dolari).
Pentru a spori capitalul de bază în urma preluării Credit Suisse de către UBS, autoritatea de reglementare financiară din Elveția (Finma) a impus o „depreciere totală” a valorii obligațiunilor Additional Tier One (AT1) ale Credit Suisse, o categorie relativ precară de datorii bancare. Între timp, acționarii Credit Suisse urmau să primească trei miliarde de franci pentru titlurile lor.
Hotărârea va provoca cele mai mari pierderi înregistrate vreodată pe piața europeană a obligațiunilor AT1, evaluate la 275 de miliarde de dolari, depășind cu mult singura altă depreciere emisă vreodată pentru acest tip de obligațiuni: deprecierea de 1,35 miliarde de euro (1,44 miliarde de dolari) suferită de deținătorii de obligațiuni de la Banco Popular SA, o bancă spaniolă, în 2017, când aceasta a fost achiziționată de Banco Santander SA pentru 1 euro.
Unii dețintori de obligațiuni și-au exprimat deja nemulțumirea
În cele mai multe cazuri, acționarii suportă în primul rând impactul, și abia apoi deținătorii de obligațiuni AT1 resimt efectul. În consecință, unii deținători de obligațiuni AT1 ale Credit Suisse și-au exprimat nemulțumirea față de decizia de a anula valoarea obligațiunilor în loc să afecteze acționarii.
Patrik Kauffmann, manager de portfoliu la Aquila Asset Management AG, a declarat că pe piața AT1 va exista o prăbușire completă. El crede că banii ar fi trebuit să fie dați deținătorilor de obligaţiuni AT1, iar acționarilor să nu li se dea nimic, invocând principiul seniorităţii .
Obligațiunile AT1, produse pentru a absorbi șocurile
Obligațiunile AT1 ale Credit Suisse sunt deținute de mai mulți administratori de active, printre care Pacific Investment Management Co., Invesco Ltd. și BlueBay Funds Management Co. SA.
Obligațiunile AT1 au fost create în Europa după criza financiară mondială din 2008 pentru a servi drept amortizoare în cazul falimentului băncilor. Acestea sunt concepute pentru a absorbi șocurile, fie prin conversia în acțiuni, fie prin impunerea de pierderi deținătorilor de obligațiuni, în cazul în care rata de capitalizare a unei bănci scade sub un nivel prestabilit. Această consolidare automată a bilanțului permite băncii să continue să funcționeze.