principalelor instrumente de finantare: creditul si leasingul. Medicreditul a fost creat in principal pentru medici, dar el poate sa fie atractiv si pentru investitorii care vor sa dezvolte o afacere in acest domeniu.Compania ofera posibilitatea achizitionarii de aparatura medicala prin leasing sau prin contractarea unui credit bancar. In cazul leasingului, garantia este reprezentata doar de bunul finantat, in timp ce la credit, in functie de solvabilitatea clientilor, pot aparea si alte garantii suplimentare. Din punctul de vedere al costurilor, in cazul creditului avem dobanzi mai mici, deoarece relatia este directa cu banca finantatoare, in timp ce in cazul leasingului dobanzile sunt mai mari, deoarece se poarta o relatie directa cu societatea de leasing. Conditiile de finantare in cazul leasingului sunt: avans minim 10-50%, perioada 1-3 ani, iar dobanda 10-15%. La credit avansul minim este de 20-50%, perioada 1-5 ani, iar dobanda este de 8,5% pentru preturile exprimate in dolari si de 9,73% pentru bunurile exprimate in euro. Societatea de leasing mai percepe 2% din valoarea sumei creditate ca taxa de management. Valoarea minima a unui contract este de 3.500 de euro sau dolari. Datorita dobanzilor mai mici, majoritatea solicitarilor au fost pentru credite bancare, circa 80% din total, si restul operatiuni de leasing. De la inceperea activitatii, in ianuarie 2003, Medicredit a finantat peste 70 de proiecte, valoarea fiecaruia fiind cuprinsa intre 3.500 si 500.000 de euro. Cererea pentru astfel de servicii este in crestere, cifra de afaceri, de doua milioane de euro, din 2003 fiind realizata in primele trei luni din acest an.Importanta este consultanta de specialitate oferita de Medicredit. In cazul primirii unei noi cereri se face in primul rand evaluarea necesitatilor si sunt prezentate cel putin trei variante de dotari, provenite de la firme diferite. Se trece apoi la analiza afacerii si se estimeaza veniturile ce pot fi generate lunar, scazand cheltuielile. In functie de fluxul financiar previzionat si de bonitatea actuala a clientului se ia decizia de a se inainta dosarul bancii finantatoare sau, dupa caz, de incheierea contractului de leasing. In afara de elaborarea documentatiei necesare, Medicredit negociaza in numele clientilor un pachet de creditare de valoare mai mare, obtinandu-se in final conditii mai avantajoase din partea bancilor.