Semnalele date de Banca Naţională prin deciziile de politică monetară s-au transmis deja în piaţă. Mai multe bănci au continuat să reducă dobânzile la lei şi în februarie.
Cele şapte reduceri consecutive ale dobânzii de politică monetară decise de banca centrală îşi fac efectul cel puţin parţial. Dacă împrumuturile acordate persoanelor fizice şi firmelor nu au reuşit încă să treacă pe creştere, băncile pregătesc acest moment prin reducerea dobânzilor la creditele în monedă naţională. În ultima săptămână, mai multe bănci locale, printre care şi liderul pieţei, BCR, au decis să taie din dobânzi.
Procesul va continua, susţin analiştii băncilor, în contextul în care BNR a decis joi să taie încă 0,5% din dobândă, ducând-o la 7%. De asemenea, dobânzile medii din piaţa interbancară înregistrează valori care nu au mai fost întâlnite din 2007. Indicii ROBOR la trei luni şi ROBOR la şase luni, în funcţie de care este calculată dobânda variabilă la creditele în lei, erau joi la 7,04%, respectiv 7,38%, adică sub jumătate din valoarea pe care o aveau la începutul anului trecut.
Reduceri în serie
Nu mai târziu de săptămâna aceasta, mai multe bănci locale, dar şi o instituţie financiară nebancară au decis să reducă dobânzile pentru creditele în lei. BCR a diminuat cu până la 2,5% dobânda aferentă creditelor de nevoi personale în lei, fără ipotecă. Noile valori pornesc de la 9,9% pentru împrumuturile pe maximum doi ani, ajung la 11,75% pentru cele pe zece ani, iar reducerile se aplică doar creditelor noi.
Şi Bancpost a decis să reducă dobânda la creditele de nevoi personale fără garanţii în lei. Clienţii vor plăti o dobândă de 16%, faţă de 17,23% anterior, potrivit conso.ro. ATE Bank a redus comisionul de acordare de la 2% la 1% în cazul creditelor pentru locuinţă în lei şi euro. Clienţii care optează pentru un credit de nevoi personale cu ipotecă vor plăti la acordare un comision de 2%, faţă de 2,5% anterior, indiferent de monedă.
Banca Românească va reduce şi ea cu până la două puncte procentuale rata dobânzii de referinţă la împrumuturile de nevoi personale în lei, euro şi franci elveţieni, începând cu 25 februarie.
Pentru creditele în lei, noul nivel fixat al dobânzii de bază este de 9,38%, în scădere cu două puncte procentuale. GE Money, divizia de servicii financiare de retail a General Electric, a redus şi ea marjele de dobândă pentru toate produsele sale de credit ipotecar cu un punct procentual. Astfel, pentru un credit de achiziţie de locuinţă, noile marje încep de la 6,5% şi variază în funcţie de gradul de acoperire cu garanţii, aplicându-se pentru toate creditele acordate după 25 ianuarie. GE Money anunţă că nu percepe comision de analiză a dosarelor de credit ipotecar.
Înapoi cu doi ani
Brokerul Credit Zone a efectuat o analiză a dobânzilor din piaţa creditelor ipotecare pe ultimele trei luni. Semnalul dat de BNR, prin scăderea dobânzii de referinţă, a influenţat băncile şi instituţiile financiare nebancare, prin scăderea dobânzilor atât la creditele în lei, cât şi la cele exprimate în euro, iar dobânzile practicate de acestea se situează, în acest moment, la nivelul lunii mai a anului 2008. „Având în vedere că în această perioadă oportunităţile de plasament nu sunt tocmai cele mai interesante, instituţiile financiare vor fi nevoite să jongleze destul de abil pe partea de creditare“, arată analiza Credit Zone.
În perioada analizată, o singură bancă a decis să majoreze dobânda la credite ipotecare, restul scăzând-o. Cele mai mari reduceri au fost făcute de Alpha Bank, BRD, Banca Românească şi Banca Transilvania. Aceste bănci au tăiat până la 4 puncte procentuale.
Decizia BNR va fi un stimul important… este de aşteptat ca dobânzile la credite să îşi continue şi chiar să îşi accelereze trendul descendent.
Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen
Ne aşteptăm la noi reduceri, care să coboare rata dobânzii de politică monetară la 6,25% până la finalul lunii iunie, ceea ce va atrage şi scăderea treptată a dobânzilor în piaţă.
Nicolae Chidesciuc, economist-şef ING
Clienţii vechi sunt dezavantajaţi
Discriminare Continuând politica din anii trecuţi, băncile locale au operat modificări în jos ale dobânzilor aproape în exclusivitate pentru creditele noi. Clienţii care au contractat deja un împrumut aproape că nu beneficiază de modificările din piaţă. Deşi, la majoritatea băncilor ratele aferente creditelor în lei au scăzut, evoluţia lor nu a fost corelată cu scăderile dobânzilor medii din piaţă, pentru că mulţi dintre clienţii câştigaţi de bănci înainte de ianuarie 2009 nu beneficiază de o dobândă variabilă, calculată în funcţie de evoluţia ratelor ROBOR sau EURIBOR.
Discrepanţă Diferenţele dintre scăderea ratelor ROBOR de pe piaţa interbancară şi diminuarea ratelor dobânzilor la creditele în lei se menţin la un nivel semnificativ. Astfel, dacă la începutul acestui an rata ROBOR la şase luni era cu 41% mai mică decât în luna ianuarie 2009 (8,90% faţă de 15,21%), ratele la un credit de locuinţă în lei echivalent a 60.000 de euro, contractat pe o perioadă de 25 de ani, erau doar cu 20% mai mici. Astfel, clientul plăteşte o rată de 2.405 lei, faţă de 3.006 lei pe lună, potrvit calculatorului conso.ro.