Rata creditelor neperformante înregistrate de băncile spaniole în ianuarie a depăşit 6%, pentru prima dată din 1995, a anunţat vineri Banca Centrală a Spaniei.
Totalul datoriilor deţinute de de bănci a urcat la 110,69 miliarde de euro. Astfel, rata creditelor neperformante înregistrate de băncile spaniole în ianuarie a crescut la 6,06%, faţă de 5,81% în decembrie şi 5,69% în noiembrie, conform datelor publicate de Banca Spaniei. Este cel mai ridicat nivel din noiembrie 1995.
Instituţiile de creditare din Spania, în special băncile de economii regionale care reprezintă aproximativ jumătatea din toată creditarea din ţară, au fost puternic expuse la credite neperformante, în urma colapsului sectorului imobiliar, la sfârşitul lui 2009.
În decembrie 2010 agenţia de evaluare financiară Moody’s a avertizat că pierderile totale ale băncilor spaniole ar putea ajunge la 176 miliarde de euro. Pentru a calma aceste temeri, guvernul spaniol încearcă să întărească capitalul băncilor de economii, considerate veriga slabă a sistemului bancar al ţării.
Anul trecut, câteva fuziuni între băncile de economii au fost considerate insuficiente pentru a convinge pieţele.
Băncile de economii din Spania aveau la finele lunii decembrie 2010 active imobiliare cu probleme în valoare de aproximativ 90 de miliarde de euro, susţin analiştii.
Banca Centrală a Spaniei a solicitat aceste informaţii de la toate cele 17 case de economii pentru a îmbunătăţi transparenţa lor, în condiţiile în care pieţele au în continuare îndoieli cu privire la soliditatea lor financiară iar guvernul spaniol a lansat un nou plan de recapitalizare.
Conform acestui plan, băncile de economii au timp până în luna septembrie să strângă aproximativ 20 de miliarde de euro, în principal capital privat, în caz contrar guvernul ameninţă cu o naţionalizare parţială pentru o durată de maxim cinci ani.
SURSA: Agerpres