Creditorii Hidroelectrica au amânat aprobarea bonusului de performanţă de 2,7 milioane de euro pe care ar fi trebuit să îl primească Remus Borza, administratorul judiciar al companiei, la ieşirea din insolvenţă a acesteia, potrivit procesului verbal al Adunării Generale a Creditorilor din 7 mai 2014.
Creditorii Hidroelectrica au avut pe ordinea de zi aprobarea onorariului fix de 50.000 de euro pe lună plus TVA şi a onorariului de performanţă de 2.265.538 de euro plus TVA. Onorariul fix a fost aprobat cu votul a 70,25% din creditori, însă aprobarea bonusului a fost amânată.
Remus Borza, prin firma sa Euro Insol, a primit acest onorariu fix pentru perioada 20 iunie 2012 – 26 iunie 2013, când Hidroelectrica s-a aflat pentru prima dată în insolvenţă. Curtea de Apel Bucureşti a dispus, la finele lunii februarie, reîntoarcerea companiei în insolvenţă, întrucât procesul de închidere a insolvenţei nu a fost realizat conform procedurilor şi a fost contestat în instanţă.
'Creditorii Hidroelectrica însumând 52,09% din totalul mesei credale votează pentru amânarea reconfirmării onorariului de performanţă de 2.265.583 euro plus TVA plătit administratorului judiciar Euro Insol SPRL pentru perioada 20.06.2012 – 26.06 3013', se precizează în documentul menţionat.
Totodată, creditorii au amânat aprobarea unei alte prevederi, potrivit căreia Euro Insol ar fi urmat să primească un onorariu de performanţă de 2% plus TVA din profitul net al companiei începând din 1 martie 2014 până la data închiderii procedurii reorganizării judiciare, dar nu mai mult de 2 milioane de euro plus TVA.
Acest onorariu de performanţă ar fi trebuit plătit în termen de 10 zile calendaristice din momentul rămânerii irevocabile a sentinţei de închidere a procedurii reorganizării judiciare.
Printre creditorii Hidroelectrica se numără: Ministerul Economiei, Nuclearelectrica, Administraţia Naţională Apele Române, ING, Banca Comercială Română, BRD Groupe Societe Generale, Citi Bank şi Unicredit. (Sursa: Agerpres)