Decizia recurgerii la un credit nu este foarte simpla pentru un roman ce obtine un venit egal cu cel mediu pe economie sau chiar mai mare de doua-trei ori decat acesta. Nu numai din cauza slabei sale puteri de rambursare a unui credit, ci si din cauza mentalitatii, societatea romaneasca fiind mai mult una care incurajeaza economisirea, si nu consumul, pe baza unor venituri ce vor fi realizate in viitor. „De ce sa platesc dobanzi la banca? Mai bine economisesc”, gandesc multi dintre compatriotii nostri. Cand totusi aleg creditul, ei o fac, in special, din necesitate si pentru a putea cumpara bunuri imobile sau mobile de folosinta indelungata (case, autoturisme, produse electrocasnice cu preturi mari, comparativ cu veniturile pe care le obtin), si mult mai putin pentru a achizitiona bunuri de consum imediat sau pentru a plati diverse servicii (asa cum fac, de exemplu, americanii).
Ca urmare, putini dintre romani recurg la un credit pentru a-si finanta studiile, acestea fiind lucruri putin palpabile si cu rezultate care se vad, de obicei, dupa scurgerea unei anumite perioade. Investitia in „invatare” este insa extrem de profitabila. Conform unui studiu realizat in SUA, unde piata muncii functioneaza normal, castigul mediu lunar realizat de un absolvent de facultate este cu 40-50% mai mare decat al unui absolvent de liceu. In Romania, un absolvent de facultate poate sa castige de trei-patru ori mai mult decat un absolvent de liceu (si fenomenul invers este valabil in Romania, un profesor universitar putand avea un salariu egal cu al unui muncitor care lucreaza intr-un sector industrial bine platit). Dobandirea unor cunostinte ca urmare a frecventarii unor cursuri postuniversitare mareste sansa ca respectiva persoana sa „prinda” o pozitie de conducere si deci posibilitatea obtinerii unor venituri indestulatoare. Cum astfel de cursuri pot face diferenta intre un salariu lunar de 150-200 USD si unul de 700-800 USD, ar rezulta ca, practic, in doi-trei ani, o investitie de 10.000 USD ar putea fi amortizata.
Trei banci romanesti acorda credite pentru studii in tara sau in strainatate: Banca Transilvania, BCR si Banc Post, perioada de rambursare fiind cuprinsa intre unul si cinci ani. Suma maxima de care poate beneficia un solicitant este de 10.000 USD su echivalentul in lei, euro sau alte valute. Dobanzile percepute la aceste credite sunt de 35-41% la lei si de 8-13% la dolari, variind in functie de suma si valuta in care sunt acordate.
Banca Transilvania acorda credite in lei sau valuta pentru plata taxelor scolare atat pentru cei care vor sa urmeze institutii de invatamant din tara, cat si pentru cei care s-au gandit la astfel de institutii din strainatate. Garantiile necesare obtinerii unui astfel de credit sunt fie veniturile solicitantului si ale membrilor familiei, precum si a doi giranti, fie garantii de tipul ipotecii asupra imobilelor, depozite bancare de valoare (aur, bijuterii, opere de arta), hartii de valoare (titluri de stat, actiuni cotate la bursa), precum si o polita de asigurare impotriva riscului de neplata, emisa de o societate de asigurari cu care banca are incheiata o conventie de vanzare a politelor prin ghiseele bancii.
BCR acorda si ea atat credite in lei, cat si in valuta. Cele in lei se dau pe termen de cel mult 12 luni persoanelor fizice care realizeaza venituri lunare certe. Garantarea creditului se realizeaza cu veniturile nete lunare realizate de solicitant si sotul/sotia acestuia si ale unui girant. Rata lunara totala nu va putea fi mai mare de jumatate din veniturile nete lunare realizate separat. Avansul este zero.
In cazul creditelor in valuta, acestea pot fi pentru plata unor forme de scolarizare, pentru procurarea de material didactic, efectuarea de cheltuieli de transport sau intretinere pentru persoane care obtin burse de studii in strainatate.
Se acorda pe termen de cel mult trei ani, in suma de pana la 10.000 USD persoanelor fizice care doresc sa-si continue studiile sau sa asigure aceasta posibilitate pentru sot/sotie sau copii.
Pentru obtinerea acestui credit este necesar un avans propriu de cel putin 15%, materializat intr-un cont in valuta deschis la BCR.
Garantarea se face cu veniturile nete lunare realizate de catre imprumutat si sotul/sotia acestuia si de un girant platitor. Rata lunara totala de rambursat (credit + dobanda) nu va putea fi mai mare de jumatate din veniturile lunare realizate de solicitant si sotul/sotia acestuia sau jumatate din veniturile nete lunare realizate de girant.
Creditul se acorda prin virament, in contul institutiei de invatamant din strainatate, iar la solicitarea clientului pentru cheltuieli ocazionate de transport, intretinere etc. o parte din suma – maximum 25% – va putea fi acordata pe card, cec de calatorie sau cash.
Banc Post ofera si ea credite pentru finantarea studiilor. In acest caz insa, rata nu poate fi mai mare de o treime din veniturile imprumutatului.
Documentatia ceruta, in general, pentru intocmirea dosarului de credit consta in cererea de credit, diploma de licenta, actul care dovedeste acordarea bursei, devizul estimativ al cheltuielilor, adeverinta de venit pentru solicitantul de credit si sotul/sotia acestuia (daca este cazul pentru parinti, rude), declaratia financiara personala privind obtinerea de alte venituri, acceptul institutiei de invatamant din strainatate si adeverinta de venit lunar pentru doi giranti.
La cheltuielile cu dobanda, solicitantul unui astfel de credit trebuie sa ia in calcul si existenta unor alte cheltuieli (diferite comisioane) in cuantum de 1-3% din valoarea creditului.    

Stiri

Rezultate BRD-GSG. Venitul net bancar al BRD-GSG se ridica la 2.894 miliarde lei (87 milioane euro), in timp ce profitul net rezultat in urma deducerii provizioanelor si a platii impozitului pe profit este de 1.193 miliarde lei (35,8 milioane euro). Numarul clientilor era, la 30 iunie 2002, de 1.176.000, in comparatie cu 876.000 la 30 iunie 2001. In termeni comparabili, resursele au crescut de la un semestru la altul cu 11,7%, depozitele clientilor crescand cu peste 8% atat in ceea ce priveste clientela persoane fizice, cat si clientela persoane juridice. Creditele acordate economiei si populatiei au crescut cu 18%, in contextul unei cereri stabile de credite din partea clientelei persoane juridice. La 30 iunie 2002, indicatorul de solvabilitate era de 16,5%, in timp ce rentabilitatea capitalului (ROE) se situa la 32,9%, iar rentabilitatea activelor (ROA) era de 4,2%.

Raiffeisen Bank. Actiunile Raiffeisen Bank SA se tranzactioneaza din nou pe piata necotatelor, incepand cu 31 iulie a.c.. Ele fusesera suspendate pe 27 februarie 2002 pentru a permite finalizarea fuziunii dintre Banca Agricola – Raiffeisen SA si Raiffeisenbank (Romania) SA. In prezent se afla in circulatie 346.335.577 actiuni reprezentand 5,8% din capitalul social al bancii. Restul actiunilor este detinut de Raiffeisen Zentralbank Osteriech AG (RZB) din Austria. Pe 10 iulie, RZB a publicat anuntul preliminar privind lansarea unei oferte publice de preluare a actiunilor care se afla in circulatie. Pretul de 526 lei/actiune, specificat in anunt, reprezinta valoarea contabila a unei actiuni, asa cum a reiesit din ultima evaluare a activelor si pasivelor bancii cu ocazia fuziunii. In urma ofertei publice, aflata in curs de autorizare de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Raiffeisen Bank va deveni societate de tip inchis.

PRODUSUL SAPTAMANII

VISA Gold pentru persoane juridice, emis de HVB Romania

Facilitati oferite: hhhhh
Accesibilitate: HHH
Costuri: HHHH
Recomandari: Folosire la plati.
Pentru retrageri de numerar comisioanele percepute sunt destul de mari pentru un card de debit.
Din punctul de vedere al facilitatilor oferite, cardul Visa Gold, emis de HVB Romania, are, probabil, cea mai consistenta oferta de pe piata romaneasca: asigurare de calatorie AIG Romania pentru deces accidental, invaliditate permanenta, tratament medical de urgenta, pierderea bagajelor (bagaje declarate, maximum doua), intarzierea zborului (mai mult de sase ore), raspundere civila (vatamari corporale); reduceri la Crowne Plaza, la inchirierea de masini prin Avis si intrarea libera la Business Class Lounge in aeroportul international Otopeni, daca veti cumpara bilete de avion de la biroul din Magheru al Austrian Airlines. La capitolul accesibilitate, cardul HVB Romania Visa Gold a primit doar trei stele, in principal pentru ca reteaua de sucursale a bancii germane nu este foarte extinsa in Romania.r
r
Dragi cititori, r
Pentru ca in cateva randuri o serie de e-mailuri si telefoane primite la redactie ne-au semnalat anumite neconcordante intre declaratiile oficiale ale bancilor si ceea ce se intampla sau se ofera la nivelul agentiilor din teritoriu, ne-am hotarat sa incurajam acest tip de dialog cu dumneavoastra. De aceea, avem rugamintea sa ne semnalati orice fel de problema care apare in cadrul relatiei dintre dumneavoastra si banca al carei client sunteti la r
banci@capital.ro sau la telefon 203.08.02.