Veste proastă pentru șoferi! Este posibil ca amenzile pentru neplata parcării să crească semnificativ. Unele persoane ar putea plăti chiar salariul pe o lună.
Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică un proiect prin care se propune majorarea amenzii pentru neplata parcării.
Ar putea crește amenzile pentru neplata parcării în București
În prezent, amenda pentru neplata parcării este de 200 de lei. Dacă proiectul va fi aprobat, șoferii din Capitală ar putea fi nevoiți să scoată din buzunar chiar și 2.500 de lei.
„Neachitarea contravalorii penalităților stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparținând domeniului public sau privat al Municipiului București prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, cu amenda cuprinsă între 1500 și 2500 lei pentru persoanele fizice, și între 3000 și 5000 lei pentru persoanele juridice”, se arată într-un comunicat al Primăriei București.
Primăria Capitalei a lansat un nou sistem prin care identifică șoferii ce nu plătesc locul de parcare
Vă amintim că la începutul acestei luni, Primăria Capitalei a lansat un nou sistem prin care șoferii ce nu plătesc locul de parcare în București vor fi identificați de mașinile dotate cu camere video speciale și amendați pe loc.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat, joi, 6 iulie, noile maşini dotate cu radare ce au scopul de a sancţiona şoferii care nu plătesc locul de parcare din București.
Este vorba despre cele 13.000 de locuri de parcare marcate cu albastru de Primăria Generală a Capitalei.
Prin noul sistem lansat de Primăria Capitalei, camerele video vor verifica numărul de înmatriculare şi plata locului de parcare, iar dacă se constată că șoferul nu a plătit parcarea, acesta va fi amendat pe loc și nu va putea contesta amenda.
Sistemul funcţionează cu ajutorul a două camere video ultra moderne și poate verifica până la 3.000 de autoturisme pe oră.
Şoferii sunt sfătuiţi de autorităţi să plătească tariful pentru parcare înainte, pentru că dacă întârzie şi maşina lor este scanată de radarul mobil după câteva minute, vor primi automat amendă. Amenzile vor fi trimise prin poştă.
Reamintim că tariful de parcare în parcările administrate de Primăria Capitalei este de 5 lei/oră, de luni până duminică între 08:00 şi 20:00. Riveranii îşi pot achiziţiona un abonament de 50 lei/lună sau 500 lei/an, iar cei care nu locuiesc în zonă pot cumpăra abonamente de 30 lei/o zi sau lunare cu 500 lei.