Amenzile de circulaţie vor fi majorate incepand din 1 ianuarie 2015, astfel incat cea mai mica suma pe care o veti plati pentru incalcarea Codului rutier va fi de 195 de lei, iar cea mai mare poate ajunge si la 1950 de lei.
Codul Rutier stabileşte, la articolul 98, că amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. Un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Salariul minim pe economie creşte cu peste 8 la sută de la începutul anului viitor. Adică cel mai mic salariu brut va fi de 975 de lei. În bani, creşterea medie va fi de 75 de lei. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat în exclusivitate pentru România TV că această majorare va fi aplicată chiar de la 1 ianuarie 2015.
Aşadar, punctul de amendă va creşte la 97,5 de lei de la 1 ianuarie 2015.
În funcţie de gravitatea contravenţiilor comise şi de pericolul social pe care il prezintă, sancţiunile sunt ierarhizate în mai multe clase, cărora le corespund un anumit număr de puncte-amendă.
clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;
clasa a II -a – 4 sau 5 puncte-amendă;
clasa a III -a – de la 6 la 8 puncte-amendă;
clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă;
Cât vei plăti în plus pentru amenzile de circulaţie date de politiştii rutieri
De la 1 ianuarie, folosirea telefonului mobil la volan sau lipsa centurii de sigurantă vor fi pedepsite cu 2 puncte de penalizare şi o amenda de 195 sau aproape 300 de lei de lei. Aceeaşi sanctiune este valabilă şi pentru:
oprirea în loc nepermis;
depăşirea vitezei legale cu 10-20 km/h;
oprire neregulamentară
circulaţia pe “interzis”.
Cu amenzi de 390 sau 487,5 lei sunt sancţionate, printre altele, următoarele fapte:
staţionarea neregulamentară;
depăşirea vitezei legale cu 20-30 km/h;
pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulatţa în interiorul acesteia este blocată.