Proiectul de Cod Fiscal propune majorarea impozitelor pe terenuri. Astfel, pentru un hectar de teren intravilan aflat în zona A dintr-o localitate cu rang 0 impozitul este de 83.000 lei faţă de 10.353 lei, în prezent. Sumele prevăzute acum de Codul fiscal se ajustează cu un coeficient de corecţie care porneşte de la 8 pentru zona A, rangul 0 și coboară la 1 pentru zona D, rangul 5. Proiectul nu mai include această ajustare.
Potrivit proiectului, impozitele pe terenurile intravilane se vor stabili prin înmulţirea suprafeţei terenului cu suma din tabel:
Acum, impozitul pe terenurile intravilane, înregistrate în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei cu sume care pornesc de la 10.353 lei/ha pentru zona A, rangul 0 și ajung la 175 lei/ha pentru zona D, rang V.
Impozitele pentru terenurile extravilane cu construcții sunt de 80 lei/ha, în proiect, față de 31 lei/ha, în prezent. Pentru terenurile arabile impozitele sunt de 130 lei/ha față de 50 lei/ha, acum. De asemenea, se modifică impozitele pentru pășuni și fânețe la 75 lei/ha față de 28 lei/ha și cele pentru viță de vie la 140 lei/ha față de 55 lei/ha. În cazul acestor impozite, proiectul prevede un coeficient de corecție de la 8 la 1 în funcție de zona și rangul localității.
Proiectul de Cod Fiscal a fost rediscutat în guvern, săptămâna trecută, într-o variantă aproape nemodificată faţă de cea retrasă din dezbaterea publică, după ce presa a semnalat noile creşteri de impozite.Premierul Victor Ponta a spus că unele taxe vor fi majorate şi că proiectul va ajunge în parlament în septembrie, modificările urmând să intre în vigoare de anul viitor.