Cresc pensiile?! Anunțul care vizează milioane de români! Totul se decide după alegeri

bani

Românii au parte de vești importante privind pensiile. Surse guvernamentale au declarat că pensiile ar putea fi majorate anul viitor, creșterea acoperind inflația.

Vești importante pentru români cu privire la pensii. Surse guvernamentale au declarat pentru știripesurse.ro că bugetul de stat poate susține anul viitor o creștere a pensiilor cu cel mult 8-9 procente. Aceleași surse au declarat că această majorare va acoperi inflația.

Sursele liberale au declarat că, în ceea ce privește majorarea salariilor, Guvernul se află într-un mare impas.

„Guvernul este în impas. Pe de o parte patronatele cer moratoriu de 6 luni, de cealaltă parte sindicatele cer mărirea la 2.400. Ludovic Orban e dispus să crească cu cel mult 100-150 de lei pentru că o crestere mare ar putea duce la transferul unor corporatii in alte tari cu mana de lucru mai ieftina si acest scenariu este de evitat”, spun sursele citate.

Creșterea pensiilor trebuie să se bazeze pe realitatea economică

Duminică seara, premierul Ludovic Orban a declarat la Antena 3 că majorarea pensiilor trebuie să se bazeze pe realitatea economică.

„În programul nostru de guvernare am prezentat cum vedem creșterea pensiilor. Trebuie să aibă un fundament în realitatea economică, pentru că nu pot să mărești pensiile și după aia să nu ai bani să plătești pensiile.

Creșterea trebuie să se bazeze pe compensarea pierderii puterii de cumpărare datorate inflației și pe creșterea cu un procent din creșterea salariului mediu brut, noi am spus un procent nu 50%, cât era înainte, ci până în 58,5%. De ce? Că am scos cât e partea de taxe și contribuții, 41,5%.

Acesta e mecanismul de creștere a punctului de pensie pe care îl propunem și pe care vrem să îl folosim”, a declarat Ludovic Orban la România TV, citat de Antena 3.