Marcel Ciolacu spune că Florin Cîțu ar trebui se înscrie la „Copiii spun lucruri trăsnite”

Președintele Partidul Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, l-a criticat dur pe Florin Cîțu, la scurt timp după ce a spus că pensiile ar trebui majorate cu 25%. Potrivit spuselor sale, fostul premier al României ar trebuie să se înscrie la „Copiii spun lucruri trăsnite”.

„E o emisiune – ”Copiii spun lucruri trăsnite”. Domnul Cîțu începe să se înscrie pentru selecție la această emisiune. Domnii Cîțu și Orban au dus datoria publică la 50% din PIB, nu au mărit în doi ani un procent la pensii, cred că trebuie să te uiți bine în oglindă înainte să faci declarații când tu nu ai făcut nimic pentru români și ai lăsat numai datorii în urma ta”, a declarat, luni seară, Marcel Ciolacu.

Cu puțin timp în urmă, Florin Cîțu a spus că pensiile românilor pot crește în mod sustenabil cu 25% în 2023, precizând, totodată, că PNRR a fost negociat bine, în interesul românilor, iar PSD îi minte continuu pe români.

„În PNRR există spațiu pentru a crește pensiile sustenabil cu 25% in 2023”, a zis liberalul.

El a criticat dur declarațiile PSD cu privire la majorarea pensiilor, explicând că social-democrații au militat, încă de când s-a anunțat Programul PNRR, pentru majorarea semnificativă a pensiilor, însă, când a fost vorba de procentul vizat, PSD a propus doar 10%.

„Tot anul PSD a urlat că vrea să renegocieze PNRR pentru că nu poate să crească pensiile. Astăzi PSD spune că vrea să crească pensiile DOAR cu 10%. Concluzia: PNRR a fost negociat bine, în interesul românilor, iar PSD îi MINTE pe români cum respiră”, a scris, luni, Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook.

Eugen Tomac spune că pensiile ar putea fi majorate cu 25%

La rândul său, europarlamentarul PMP Eugen Tomac a comentat, luni după-amiază, propunerea autorităților de a majora pensiile cu 10%. Potrivit spuselor sale, majorarea se poate ridica până la 25% din 2023.

„Actualul guvern spune sus și tare că nu poate mari pensiile decât cu 6% sau maximum 10%, pentru că mai mult nu ne lasă Uniunea Europeană. Fals! Pensiile trebuie mărite cu 25%. Actualul guvern spune sus și tare că nu poate mari pensiile decât cu 6% sau maximum 10%, pentru că mai mult nu ne lasă Uniunea Europeană. Fals! Nu există niciun impediment în calea măririi pensiilor”, a scris, luni, Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.

El a amintit că în primele zece luni ale acestui an, România s-a împrumutat cu 11 miliarde de euro. În consecință, țara noastră dispune de bugetul necesar de a acoperi majorarea pensiilor cu 25% din 2023.

„PSD și PNL nu vor să mărească pensiile. Bani sunt, ne-am împrumutat în primele zece luni ale anului cu 11 miliarde de euro. Unde sunt banii? Românii merită o viața decentă, iar persoanele în vârstă au nevoie de protecție. E simplu. Impozităm pensiile speciale și mărim pensiile cu 25% pentru milioane de români care au nevoie de un venit mai mare pentru a face față valului de scumpiri fără precedent. De la 1 ianuarie 2023, pensiile trebuie mărite cu 25%”, a explicat el.