Cresc pensiile din România
Premierul Marcel Ciolacu a spus, luni seara, la Antena 3, că pensiile mici vor crește cel mai mult, prin noua Lege a pensiilor care va fi gata până la sfârșitul anului. El a spus că s-au discutat 3 variante pe Legea Pensiilor și a subliniat că sunt inechități foarte mari. Din acest motiv, Comisia caută un echilibru social.
Cresc pensiile din România. Ciolacu a precizat că în acest moment s-au discutat principiile noii legi și dorește doresc ca legea să treacă în cursul acestui an.
„Vom lua anumite măsuri fiscale, poate o să se regăsească și în reforma fiscală. Astăzi am avut o discuție în ceea ce privește discuțiile care au fost pe Legea pensiilor. Sunt foarte multe provocări. Avem aceeași viziune în ceea ce privește leagea pensiilor generale. Este normal si corect că pensiile mici să fie primele mărite. Nu putem mări cu același procent și pensiile mici și pensiile mari.
Minimum de procent va fi inflația din anul respectiv, așa cum a fost și când am făcut când era domnul premier Ciucă. Vom vedea anvelopa la sfârșit de an, dacă vor crește peste inflație”, a spus Marcel Ciolacu.
Nu dă niciun pas înapoi
Marcel Ciolacu a spus luni, 25 septembrie, că nu are de gând să dea înapoi cu măsurile fiscale. Potrivit premierului, este nevoie de reformă majoră în România, iar aceasta este „singura șansă” pentru dezvoltarea țării. Este vorba despre „stoparea risipei bugetare, combaterea evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile”.
„Avem, astăzi, forma finală a măsurilor fiscal-bugetare, după consultările cu toți partenerii sociali – sindicate, patronate, ONG-uri, dar și cu administrația locală. O bună parte dintre propunerile lor se regăsesc în acest proiect. Acesta este actul pe care am decis să îmi asum răspunderea în Parlament! Sunt măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, combaterea evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. România nu-și mai permite facilități și privilegii de 75 de miliarde de lei, plus o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB, nu există vreun exemplu de stat modern care să poată funcționa în asemenea condiții. Bugetul României se bazează pe taxele plătite de salariați, pe consumul acestora și pe investițiile publice. Avem însă un paradox aberant: cea mai mare impozitare a muncii din Europa, dar printre cele mai mici taxe și impozite din Europa pe capital”, a declarat Marcel Ciolacu.
Amintim că pachetul de măsuri a fost criticat de mai multe persoane. Totuși, premierul a spus că este obligat să pună interesul României „mai presus decât interesele unor grupuri nemulțumite”.