Ministrul Finanțelor a vorbit despre creșterea pensiilor și despre motivul pentru care PSD-ul nu a reușit să le crească până acum. Florin Cîțu a anunțat prezentarea unui document care atestă faptul că social democrații nu și-au putut permită sa majoreze pensiile românilor.
În ceea ce privește majorarea pensiilor din acest an, ministrul de la Finanțe a anunțat că în câteva săptămâni va anunța procentul de care pensionarii români se vor bucura.
„Este vorba despre impactul bugetar foarte mare. PSD nu a crescut pensiile cu 40% în niciun an cât a fost la guvernare. A aruncat pe anul acesta. Voi prezenta acel document pe care PSD l-a aprobat în ședința de Guvern, în care spuneau foarte clar că nu își permit să crească pensiile cu 40% și că trebuie reeșalonate. Impactul bugetar este enorm. Această problemă va fi tranșată la rectificarea bugetară, vom aloca resursele pentru pensii. În două – trei săptmâni vom anunța”, a spus Cîțu, la B1 Tv.
Alocațiile nu se pot dubla
În ceea ce privește dublarea alocațiilor, ministrul a precizat că acest lucru este posibil în acest moment, însă guvernul luptă pentru o mărire între 15-20%.
Totodată, ministrul a mai subliniat faptul că alocațiile vor fi într-adevăr dublate, însă acest lucru se va întâmpla pe etape, următoarea majorare urmând să aibă loc anul următor.
„Este puțin mai mult de 15%. Alocațiile nu se pot dubla. Această lege a trecut prin Parlament fără sursă de finanțare, la fel ca legea cu pensiile. Noi nu am atacat la CCR dublarea alocațiilor, noi am atacat decizia Parlamentului de a spune că nu putem proroga. CCR a spus că Parlamentul poate să decidă să nu proroge o lege. Vom crește alocațiile, vom anunța în ședința de Guvern în câteva zile.
PNL a dublat alocațiile acum un an și am fi vrut și acum să putem să dublăm alocațiile. Nu este o problemă că nu dorim. În același timp, suntem într-un context dificil, un context global economic îngrozitor. Dorim să le dublăm, dar vom avea o creștere la 1 august, vom avea una substanțăală la 1 ianuarie și încă una anul viitor. Vom încerca să le dublăm într-un timp foarte scurt. Vom merge acum între 15 și 20%. În acest proiect de lege vine și creșterea din ianuarie și anul viitor.
Vom dubla alocațiile într-o perioadă foarte scurtă. Este un efort enorm pentru buget. Aceștia sunt bani care ar fi putut să meargă la investiții, investiții care ar fi putuit garanta creșteri și plata de alocații în viitor”, a mai spus ministrul.