Cresc pensiile în România! Anunţul zilei de la Violeta Alexandru. Ce trebuie să ştie toţi pensionarii

Violeta Alexandru, ministrul liberal al Muncii, a venit cu un anunţ aşteptat cu sufletul la gură de milioane de pensionari din România. Ce a decis Guvernul în privinţa creşterii pensiilor?

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, spune că discuţiile privind creşterea pensiilor au loc aproape zilnic, având în centru evaluarea realizată de Ministerul Finanţelor. Ea a mai precizat că pensiile vor creşte, în mod sigur, din luna septembrie.

“Au loc aproape zilnic discuţii care au în centru evaluarea Ministerului Finanțelor. Pensiile vor crește, suntem determinați să se întâmple acest lucru. Se va întâmpla din septembrie”, a precizat ministrul Muncii.

Violeta Alexandru mai arată că analizele sunt, în prezent, pe ultima sută de metri. Ministrul precizează totuşi că nu poate oferi un răspuns clar în acest moment privind procentul cu care vor creşte pensiile, însă totul va fi gata în doar câteva zile şi se va veni cu anunţul oficial.

“Suntem pe ultima sută de metri. Cea mai bună sursă pentru a afla răspunsul este premierul, respectiv ministrul Finanțelor. În câteva zile, vom putea evalua finalizarea și vom putea da un răspuns.

Nu vă pot da un procent acum. Avem în vedere să proiectăm un calendar, atunci când vom face anunțul”, a mai declarat Violeta Alexandru, sâmbătă, pentru România TV.

Ce se întâmplă cu alocaţiile pentru copii?

Pe de altă parte, tot sâmbătă, ministrul Muncii a vorbit despre un alt subiect sensibil: alocaţiile pentru copii. Mai precis, despre Ordonanța de Urgență pe tema alocațiilor, care, potrivit ministrului Muncii, în cazul în care PSD ar modifica-o, plățile destinate copiilor ar urma să fie blocate.

“Vom dubla alocațiile de așa manieră ca ele să fie acoperite de posibilitățile bugetului. Am parcurs procedură care trebuia parcursă pentru publicarea în Monitorul Oficial. Dacă PSD face acest lucru (aduce amendament în Parlament pentru dublarea alocațiilor – n.red.), se vor opri plățile pentru copii, ca să înțelegem care este consecința. Din punctul nostru de vedere, începând de mâine, Ordonanța își are aplicare în practică.

Asta înseamnă că ne apucăm de organizat sistemul de plăți pentru creșterea prevăzută în OUG. Orice măsură ia PSD, înseamnă oprirea, blocarea acordării de sume suplimentare în alocație conform OUG adoptată de Guvernul Orban”, a spus Violeta Alexandru.