Sâmbătă, Kelemen Hunor a vorbit public, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD-UDMR, despre situația actuală a discuției privind mărirea veniturilor lunare a pensionarilor și creșterea alocațiilor pentru minorii din România. Potrivit declarațiilor sale, orice ajutor monetar oferit cetățenilor este prioritar deoarece există „oameni cu 800-900 de lei și nu se descurcă.”
Sâmbătă, Kelemen Hunor a vorbit, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD-UDMR, despre posibilitatea privind mărirea veniturilor lunare a pensionarilor și creșterea alocațiilor. Kelemen Hunor a explicat că sursa financiară din care se poate acoperi ajutorul oferit cetățenilor ar putea fi o taxă de solidaritate.
Cine plătește taxa de solidaritate
Impozitul respectiv va fi achitat de companiile profitabile din țară, care au o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro anual.
„Eu nu pot să fiu de acord ca oamenii care au un venit de 2.500, de 3.000 de lei să fie solidari, când există posibilitatea de a găsi alte surse de finanțare. Sursele vin din taxe, din impozite, deficitul se acoperă și din împrumuturi. La un moment dat s-a vorbit de o taxă de solidaritate. Noi am spus că taxa de solidaritate este OK, dar trebuie să vedem cine este solidar, fiindcă eu nu pot accepta ca persoanele care au un venit mic să fie solidare, când companiile mari nu sunt solidare. Am spus că din punctul meu de vedere ar însemna o taxă de solidaritate venită de la acele companii care au o cifră de afaceri mai mare de o sută de milioane de euro pe an.
Ceea ce ar fi corect, pentru o perioadă scurtă, sau mai lungă, depinde. Este o posibilitate de a aduna niște bani la bugetul de stat, după calculele noastre undeva între 1,4 – 1,6 miliarde de euro pe an, iar de acolo se pot finanța multe lucruri. Dar eu nu pot să fiu de acord ca oamenii care au un venit de 2.500, de 3.000 de lei să fie solidari, când există posibilitatea de a găsi alte surse de finanțare. Nu s-a decis nimic, rămâne să discutăm după instalarea guvernului. Este o perioadă dificilă și e musai să creștem pensiile, pentru că sunt oameni cu 800, 900 de lei și nu se descurcă. În primul rând trebuie să ne gândim la cetățenii României, trebuie să creștem salariile, trebuie să investim 7% din PIB anul viitor, deci e nevoie de resurse. Noi am propus această alternativă, că altfel de unde să iei bani?”, a declarat Kelemer Hunor.
Impozitarea pensiilor
Politicianul a fost întrebat de jurnaliști dacă pensiile în valoare de peste 4.000 de lei vor fi impozitate. La această curiozitate, Kelemen Hunor a spus că un răspuns pertinent va putea fi oferit doar de „ministrul de Finanțe sau viitorul ministru de Finanțe și ministru Muncii.”
„Nu vreau să intru eu în discuție, au fost într-adevăr astfel de discuții, dar sunt elemente care trebuie stabilite un pic mai târziu”, a declarat președintele UDMR, potrivit Digi24.