Cresc pensiile în România! Veste uriaşă pentru 5 milioane de pensionari. Aprobarea a fost dată

bani, pensii

SURSĂ FOTO: Dreamstime

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat cu puțin timp în urmă că plafonul de 9,4% din PIB care limitează cheltuielile cu pensiile va fi eliminat, însă acest lucru se va întâmpla doar în anumite condiții. Care sunt prevederile Comisiei Europene pentru eliminarea plafonului la pensii în România?

Care sunt condițiile Comisiei Europene pentru eliminarea plafonului la pensii în România?

Surse de la Comisia Europeană au precizat, pentru Antena 3, că, pentru ca plafonul de 9,4% din PIB pentru plata pensiilor să fie ridicat, România trebuie să vină mai întâi cu o reformă a pensiilor din sistemul bugetar și reforma pensiilor speciale.

În ceea ce privește reforma pensiilor speciale, aici sunt prevederi destul de dure, după cum urmează:

  • Baza de calcul să ia în considerare toate veniturile de pe întreaga perioadă de activitate.
  • Vârsta de pensionare să crească pentru cei intrați în sistem după 2018 (un scenariu) la 65 de ani.
  • Desființarea pensiilor speciale pentru anumite categorii de beneficiari: funcționari parlamentari/ Curtea de Conturi/ Autoritatea de Audit și alte categorii care sunt considerate restrânse.
  • Testarea/simularea și dacă nu e de ajuns, atunci reducerea ratei de înlocuire a veniturilor, potrivit antena3.ro.

Ministrul Muncii anunța în urmă cu câteva zile, că pragul de 9,4% din PIB stabilit în PNRR pentru pensii va fi eliminat. Oficialul a afirmat că anunţul vine după negocierile intense pe care le-a avut în aceste zile cu oficialii de la Bruxelles, de acolo de unde s-a întors recent.

Eliminarea pragului de 9,4% din PIB înseamnă că Guvernul va putea să majoreze pensiile atunci când economia o va permite.

Marius Budăi: Am obţinut să facem o reformă corectă, care să aibă predictibilitate

„Va fi eliminat acest plafon în momentul în care avem reforma pensiilor scrisă. Am obţinut să facem o reformă corectă, care să aibă predictibilitate, să fie legate de evoluția acestor date macroeconomice, să avem așa o reformă corectă cum trebuie să fie. Da, nu se va mai regăsi niciun procent”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, miercuri.

Oficialul a mai precizat că aceasta este o măsură care se va concretiza, şi nu doar o promisiune.

,,După cum știți, ne-am luat parteneri europeni în acest „război” al negocierii şi renegocierii cu Comisia Europeană.

Sindicatele europene, la nivel de conducere, anul trecut au trimis o scrisoare oficială în susținere a ceea ce spun eu vizavi de această plafonare. Au trimis-o Comisiei Europene. Dar lucrurile nu se fac peste noapte (…).

Acest procent de 9,4% nu se înlocuiește cu nimic altceva. Este o reformă unde trebuie să avem în primul rând rezolvarea inechităților, după care să avem acea reformă adevărată unde să legăm următoarele majorări de pensii.

Să fim foarte atenți la evoluția cifrelor macro-economice, la evoluția inflației şi atunci nu se leagă de nimic, nu ne-au cerut să înlocuim cu nimic acest procent.

La discuțiile de ieri și de alaltăieri s-a spus foarte, am obținut acest lucru discutând cu dumnealor: o reformă corectă și nu avem nevoie de prag, pentru că și ei au rămas cumva miraţi când au văzut această asumare în PNRR, pentru că nu mai există nici într-un stat membru”, a subliniat ministrul Muncii, Marius Budăi.