Ministrul a ieșit la rampă după ce opoziția a susținut că nu sunt bani pentru a susține noua Lege a pensiilor. Oficialul spune că există fondurile necesare pentru plata pensiilor.
”Am spus tot timpul că vom avea bani de toate majorările pe care le-am anunțat, fie că vorbim de Legea salarizării unitare fie că vorbim de Legea pensiilor. Nu am susținut niciun moment că Legea pensiilor este o lege facil de pus în practică. Dar nici nu este o lege la care să renunțăm pentru că și românii trebuie să ajungă cu veniturile spre media Uniunii Europene”, a precizat Marius Budăi la România TV.
Pensiile au crescut de la 1 septembrie și urmează să fie majorate de la 1 ianuarie. Astfel, de anul viitor, punctul de pensie va ajunge la 1265 de lei.
”La anul, data de 1 ianuarie va fi cu noua valoare a punctului de pensie care e promovată de la 1 septembrie, adică 1265 de lei. La 1 septembrie 2020, noua valoare a punctului de pensie va fi de 1775 de lei. Avem nevoie de aceste creșteri. Nu este o lege ușor de pus în aplicare. Suntem extrem de atenți la ce se întâmplă în jurul nostru și în țară. Discutăm săptămânal cu premierul Viorica Dăncilă și cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, avem specialiști în artid și avem și determinare și știință să o facem”, a mai spus ministrul Muncii.