România a fost lovită crunt de pandemia de coronavirus. Pe lângă criza sanitară, avem parte și de una economică, iar milioane de oameni stau ca pe jar. Nu știu dacă vor avea sau nu veniturile mărite. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vine cu asigurări clare.
Din luna septembrie a acestui an, pensiile românilor ar trebui să crească. 40% este procentul prevăzut, dar pandemia de coronavirus a dat toate calculele peste cap. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vine cu o promisiune de ultimă oră. Pensiile vor crește din luna septembrie.
Cresc pensiile
În schimb, ministrul dă de pământ cu cei de la PSD, inițiatorii legii. ” Știu ce eforturi se fac în Ministerul Finanțelor pentru a găsi toate resursele pentru creșterea pensiilor în septembrie. Ministrul Finanțelor și cu mine am prevăzut la începutul anului, fără a ști despre această criză, mărirea pensiilor. Cei de la PSD nu au făcut o mărire de 40% când situația economică era stabilă. Nu au avut niciun motiv să nu aplice mărirea. Nu au aplicat în mod deliberat pentru că nu au avut determinarea să o facă, dar cer acum PNL, cae a gestionat una dintre cele mai dure crize, să ia măsuri pe care nu le-au luat ei în perioade stabile”, a spus Violeta Alexandru, conform Digi24.
Mai mult, ministrul vrea să fie convins că Guvernul are bani de creșteri nu doar anul acesta, ci și cel viitor. „Să explicăm ce se poate face și cum se poate face anul acesta și cel viitor. Vom face o creștere a pensiilor. Așteptăm evaluarea ministerului Finanțelor. Semnalul dat de mine este că acela că Guvernul este alături de cei cae au trecut prin perioade dificile.
Vom lua o decizie rațională, în baza pe ceea ce este în buget. Nu ne gândim la promisiuni sau ce nu se pote face din buget doar pentru că este an electoral.
Vom face tot ce se poate pentru a veni în sprijinul creșterii pensiilor. Voi fi reținută în a avansa procente. În câteva săptămâni decidem. Nu vrea nimeni să tragă de timp. O vom face pe cifre”, a mai spus Violeta Alexandru.