Majorări pe bandă rulantă
Încă o categorie de bugetari va avea salariile mărite dacă proiectul va fi votat azi de Parlament. Mai exact, este vorba despre angajații Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA).
Potrivit proiectului de lege care a trecut deja de Senat, angajații APIA vor fi plătiți la nivelul personalului din aparatul central. În plus, personalul contractual și funcționarii publici, atât din APIA cât și din unitățile subordonate ar urma să primească sporuri pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare.
Proiectul se află în prezent pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
Venituri în plus pentru mulți bugetari
Amintim că, săptămâna trecută parlamentarii au adoptat proiectul de lege care prevede majorarea salariilor pentru angajații ANI. Aceștia au primit spor de salariu pentru încărcătură neuropsihică, iar veniturile lor vor crește cu 25%.
La Parlament au fost depuse în ultima perioadă mai multe proiecte de lege care sunt în dezbatere acum și care propun majorări și pentru alți bugetari. Printre categoriile care vor beneficia de bani în plus se numără și personalul din administraţie implicat în derularea proiectelor finanţate din fonduri europene, dar și primarii, viceprimarii și președinții de consilii județene.
„Indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor şi viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă se majorează cu până la 50% în funcţie de clasificarea UAT-urilor, numărul, tipul şi valoarea proiectelor aflate în implementare pentru care unităţile administrativ-teritoriale au calitatea de beneficiar”, a mai transmis ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Parlamentul, suveran în privința acestor decizii
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit recent despre aceste majorări din ultima perioadă. Întrebat, despre legea salarizării și majorările acordate pentru anumite categorii de bugetari, inclusiv la ANI și APIA, ministrul Muncii a declarat că „Parlamentul este suveran” în această privință.
„Parlamentul este suveran și Executivul face ce spune Parlamentul. Deci nu putem noi să oprim Parlamentul să legifereze și nu este nici constituțional.
Vom discuta atunci când construim legea salarizării și vedem la ce concluzii ajungem”, a spus Marius Budăi la Antena 3 CNN.