Este vorba despre salariații reprezentați de Sanitas. În urma unor negocieri dure între liderii de sindicat și reprezentanții Guvernului, luna trecută, federația a obținut majorarea salariilor.
Reprezentanții Sanitas au obținut, printre altele, încadrarea tuturor salariaților din Anexa II şi Anexa VIII la Legea 153/2017 (atât salariații din Sănătate, cât și cei din asistență socială) la salariul de bază maxim prevăzut de lege.
Sindicaliștii au obținut creșteri de venit pentru toate categoriile de angajați din sănătate, iar sursa de finanțare pentru aceste creșteri să fie Fondul Național Unic de Sănătate (FNUASS), nu bugetele instituțiilor medicale.
Aceste majorări vor fi acordate începând cu 1 august și reprezintă plata parțială, în avans, a creșterilor de venituri ce vor fi prevăzute în noua Lege a salarizării, acest lucru fiind şi o garanție a faptului că noua legislație salarială va aduce creșteri pentru toți salariații din sistem.
„Începând cu 1 august 2023, personalul de specialitate medico-sanitar care efectuează gărzi în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial pentru activitatea prestată în linia de gardă, precum și personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar-sanitar care asigură continuitatea asistenței medicale, beneficiază şi de o indemnizație lunară stabilită în cuantum brut”, se menționează în comunicat.
Cine va primi 500 de lei în plus la salariu
Asistenții medicali, tehnicienii de radiologie şi imagistică licențiați, asistenții medicali de laborator clinic licențiați, licențiații în balneofiziokinetoterapie şi recuperare, asistenții medicali dentari licențiați, asistenții medicali de profilaxie dentară licențiați, asistenții medicali licențiați în nutriție şi dietetică, moașele, asistenții medicali, surorile medicale, indiferent de nivelul studiilor, vor primi 500 de lei în plus la salariu.
Se acordă 100 lei, dar nu mai mult de 300 de lei lunar, pentru fiecare zi lucrată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, pentru toate categoriile de personal, cu excepția celor prevăzute la lit. a-c).
Suma de 500 de lei se acordă pentru medicii, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar o gardă în afara normei legale de bază. Conform sursei citate, 1.000 de lei se acordă pentru medici, indiferent de gradul profesional, care efectuează lunar cel puţin două gărzi în afara normei legale de bază, şi 500 de lei pentru biologii, chimiștii şi biochimiștii care efectuează lunar cel puțin două gărzi.