Cresc salariile! Este ultimul tun dat de către PSD înainte de plecarea de la guvernare. Anunțul a fost făcut chiar de către un important ministru din Executivul demis prin moțiune de cenzură. Eugen Teodorovici a declarat că într-adevăr nivelul taxelor pe muncă în România sunt prea mari.
„Noi am avut ca promisiune în programul de guvernare. Facem Hotărâre de Guvern, avizăm între ministere şi vom vedea exact care este punctul de vedere al ministerului justiţiei, care este cel care ne spune dacă ne încadrăm sau nu în zona pe care Constituţia o reglementează. Este o măsură foarte bună pentru angajaţi, această măsură creează totuşi un cost al muncii pentru angajatori şi atunci ar trebui poate să gândim în felul următor. Această măsură care e foarte bună, repet, efectul ei să nu se regăsească la angajator, ci să trecem la reduceri de contribuţii către cele două bugete, de asigurări de sănătate şi partea socială, astfel încât statul să treacă la treabă, aşa cum au spus colegii liberali, din economia gri şi neagră vin mai mulţi bani la buget.”, a spus Teodorovici, la o coneferinţă de presă care a avut loc ieri la Timişoara.
Părerea lui fiind că ar trebui crescute salariile la nivelul angajatului, fără ca această măsură să afecteze angajatorul.
„Foarte bine, să o facă. Atunci poate cea mai bună măsură aceasta ar fi, creştem salariile la nivelul angajatului, costul nu se reflectă la angajator şi din scăderea de contribuţii, pentru că pentru mine era în obiectiv şi acesta la final de mandat, să scădem costul muncii în România. Şi atunci ar câştiga şi angajatul, şi angajatorul, şi statul ar reduce din zona gri aceste sume”, a mai adăugat ministrul.