Crescătorii de porci din România solicită deblocarea comerţului cu porcii vii către Uniunea Europeană în condiţiile în care România este teritoriu liber de pestă porcină clasică de aproape 8 ani, iar Comisia Europeană trebuie să îşi "reconsidere poziţia faţă de porcul românesc", relevă un comunicat al celor două asociaţii transmis de Federaţia ProAgro.
În data de 26 ianuarie, la sediul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, s-a desfăşurat întâlnirea grupului de lucru pentru modificarea Deciziei UE nr. 764/2013, care ar putea aduce României "deschiderea drumului comercial al porcului românesc către celelalte state membre".
La întâlnire au participat, alături de experţii ANSVSA şi cele două asociaţii reprezentative, respectiv Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOPR) şi Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).
"Cele două asociaţii reprezentative au susţinut în martie 2015, în cadrul grupului de dialog civil "carne porc" al DG-AGRI, necesitatea reconsiderării poziţiei Comisiei Europene faţă de porcul românesc, crescut într-un teritoriu liber de pestă porcină de aproape opt ani, care şi-a câştigat dreptul de a circula liber prin spaţiul european datorită eforturilor conjugate ale serviciilor veterinare şi ale fermierilor români", se arată în comunicatul asociaţiilor din sector.
Reprezentanţii acestor două asociaţii au propus ANSVSA o serie de modificări, dintre care cea mai importantă este eliminarea României din Anexa Deciziei, ceea ce ar aduce deblocarea comerţului naţional cu porci vii către alte state membre.
Membrii fermieri crescători de porci ai ACEBOPR au reuşit deblocarea comerţului cu porci vii către ţările terţe în anul 2013.
Joi, 28 ianuarie 2016, cele două asociaţii vor prezenta punctul de vedere al membrilor privind modificările propuse, iar draftul noii decizii, agreat de comun acord, va fi negociat săptămâna viitoare cu membrii Comisiei Europene.
În data de 18 ianuarie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut, la Bruxelles, o discuţie pe această temă cu comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Vytenis Andriukaitis, care a precizat că va susţine demersul României de reluare a comerţul intracomunitar cu porci vii.
"Noi putem putem plasa carne de porc pe piaţa europeană dar să avem restricţii în ceea ce priveşte porcinele vii. Discuţia noastră cu comisarul european a vizat măsurile pe care trebuie să le luăm ca să putem merge cu porcii vii pe piaţa UE. Sectorul mi-a solicitat acest lucru în ideea în care piaţa cărnii de porc în UE dar şi în România este destul de dramatică şi orice posibilitate, orice debuşeu ne-ar ajuta foarte mult. Comisarul a promis că va încerca să găsească soluţii pentru a rezolva această problemă", a spus Achim Irimescu, într-o conferinţă de presă susţinută în data de 20 ianuarie.
Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti au fost interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice.
În anul 2007, Comisia Europeană a decis să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicţia impusă firmelor româneşti, considerând că pesta porcină nu este încă ţinută sub control. În decembrie 2009, Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătate Animală a aprobat includerea României în anexa III a Deciziei 2008/855, ceea ce permitea unităţilor de procesare a cărnii de porc din România să iasă pe piaţa comunitară cu produse din carne provenită din zonele europene oficial libere de pesta porcină clasică.
Ulterior, România a solicitat Comisiei Europene, la cererea producătorilor români, includerea în anexa II a Deciziei 2008/855. Această decizie ar permite şi comerţul cu carne şi produse din carne de porc produse în România, deschizând producătorilor români perspective favorabile pentru a-şi comercializa produsele pe piaţa europeană.
Ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în judeţul Timiş, la fermele companiei Smithfield, unde au fost sacrificaţi peste 50.000 de porci.
Potrivit datelor INS, România se clasa la finele lui 2014 pe locul nouă în Uniunea Europeană la efectivele de porcine cu un total de 5,041 milioane de capete, după Germania (28,33 milioane capete), Spania (26,55 milioane), Franţa (13,29 milioane), Danemarca (12,7 milioane), Olanda (12,06 milioane), Polonia (11,26 milioane), Italia (8,6 milioane) şi Belgia (6,35 milioane capete).
În ceea ce priveşte densitatea la 100 de hectare de teren, ţara noastră ocupă poziţia 19 cu 57,4 capete/100 hectare, fiind urmată de ţări precum Slovacia (47,2 animale), Lituania (31,2 animale) şi Bulgaria (16 animale).
AGERPRES