Contribuţia virată către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creşte cu 0,5 puncte procentuale, la 2,5% din venitul brut al fiecărui participant la sistem, începând cu colectarea din ianuarie 2010, a declarat, miercuri, vicepreşedintele CSSPP, Ion Giurescu. "În proiectul de buget de stat pentru 2010 este prinsă creşterea contribuţiei de la 2% la 2,5%. Nu cred că va exista vreo modificare a acestui procent", a spus Giurescu, prezent la Conferinţa Naţională de P
Contribuţia virată către fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) va creşte cu 0,5 puncte procentuale, la 2,5% din venitul brut al fiecărui participant la sistem, începând cu colectarea din ianuarie 2010, a declarat, miercuri, vicepreşedintele CSSPP, Ion Giurescu.
„În proiectul de buget de stat pentru 2010 este prinsă creşterea contribuţiei de la 2% la 2,5%. Nu cred că va exista vreo modificare a acestui procent”, a spus Giurescu, prezent la Conferinţa Naţională de Pensii Private.
În anul 2009, contribuţia la Pilonul II trebuia să fie majorată de la 2% la 2,5%, dar suma necesară acestei operaţiuni nu a fost prevăzută în bugetul de stat aferentă acestui an.
Potrivit legislaţiei, în primul an de activitate al sistemului de pensii private, 2% din contribuţia totală de 9,5% din venitul brut pentru asigurările sociale pe care o plăteşte fiecare angajat va ajunge în administrare privată. În termen de opt ani, procentul va creşte la 6%.
Contribuţia va continua să crească
Prezent la eveniment, Mihai Şeitan, secretar de stat în Ministerul Muncii, a spus că, în următorii ani, creşterea acestui procent va trebui accelerată şi chiar să depăşească limita de 6%.
„Nu cred că în 2010 se va putea asigura creşterea contribuţiei la 3%, aşa cum trebuia să fie conform legislaţiei, pentru că situaţia economică din România şi, implicit, bugetul de stat, nu permite acest efort. Totuşi, în viitor, trebuie luată în calcul accelerarea creşterii contribuţiei şi chiar depăşirea procentului de 6% până în 2016”, a spus Şeitan.
Pe Pilonul II activează 12 societăţi, care administrează câte un fond de profil.
Defalcat, fondurile de pensii private obligatorii au cumulat active nete de 1,996 miliarde de lei, în urcare cu 7,89% faţă de luna august.
Numărul contributorilor pe Pilonul II a crescut cu 0,69% în luna septembrie, la 4,456 milioane.
Prima contribuţie către fondurile prezente pe Pilonul II a avut loc în mai 2008.
SURSA: Mediafax