Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat miercuri, 20 septembrie 2023, că deficitul bugetar al României a ajuns la 42,53 miliarde de lei. Potrivit lui, sunt necesare măsuri pentru ajustarea sa, măsuri în conformitate cu angajamentele asumate alături de Comisia Europeană (CE).
Deficitul bugetar al României a ajuns la 42,53 miliarde de lei
La sfârșitul acestui an, ținta de deficit bugetar asumată de către România a fost de 4,4% din PIB.
În mai 2023, deja aveam un deficit bugetar de 2,33% din PIB. În iunie 2023, am avut 2,34%, în iulie 2,44% și, în curând, vor fi comunicate datele oficiale pentru august 2023.
Deficitul bugetar pe care-l avem înregistrat este de 2,66% din PIB, adică 42,53 miliarde lei.
Acest lucru creează la nivelul Comisiei Europene (CE) îngrijorări din perspectiva evoluției deficitului bugetar și a felului în care România va reuși să își respecte angajamentele pe care și le-a asumat în relația cu CE.
Executivul trebuie să adopte măsuri care să ajusteze ținta de deficit bugetar
La mijlocul anului, CE a solicitat României să ia măsurile necesare pentru ajustarea deficitului și pentru a reintra cu evoluția în limitele asumate.
La nivelul CE, sunt două regulamente în vigoare. Unul pe politica de coeziune, unde la articolul 8 se menționează foarte clar că atunci când un stat membru este în procedura de deficit bugetar excesiv, CE își rezervă dreptul de a-i suspenda fondurile europene.
Altul, specific PNRR, la articolul 10 spune că se suspendă și desigur CE chiar poate să taie parțial fondurile alocate statului membru dacă nu ia măsuri de corectare a deficitului bugetar.
„În plus față de asta, procedura noastră de deficit bugetar excesiv era una oarecum corectivă, adică suntem în perioada în care trebuie să adoptăm măsuri care să ajusteze ținta de deficit bugetar. (…)
În caz contrar, înseamnă suspendarea fondurilor europene și aici este și un risc colateral, care este generat de finanțatorii instituționali, care în astfel de momente își cresc costurile finanțărilor.
Avem 46 de miliarde de euro în politica de coeziune și mai avem 29,3 miliarde euro în OPNRR, deci discutăm de viitorul României. 75 de miliarde de euro, pe care nu ne permitem să îi avem suspendați.
Este un moment în care toți factorii decizionali și toată scena politică trebuie să aibă înțelepciunea necesară ca să ieșim din acest impas care este cu un impact major asupra modernizării României”, a explicat, miercuri, Marcel Boloș.