Situaţia catastrofală din 2008 a fost urmată de un 2009 excelent, în care obligaţiunile şi pieţele emergente au avut randamente record.

Anul 2009 a fost foarte bun şi pentru clasa activelor riscante, dar şi cel mai slab pentru obligaţiunile guvernamentale ale SUA pe termen lung (mai mult de 20 de ani). Ce ar trebui să aşteptăm de la 2010? Potrivit Raiffeisen Capital Management, perspectivele investiţionale de peste trei-şase luni se caracterizează printr-o incertitudine sporită. Băncile centrale şi guvernele sunt mai puternice ca niciodată, prin acţiunile lor afectând pieţele de capital.

În acest context, predicţiile sunt aproape imposibile. Pentru situaţia globală actuală nu există antecedente istorice care să ofere un punct de referinţă. Prin urmare, foarte mult va depinde de felul în care se va realiza o adaptare la scenarii diferite şi se vor lua decizii investiţionale pe termen scurt. În trimestrul al doilea şi mai ales în al treilea este posibil să facem o evaluare mai bună a situaţiei, asta şi în funcţie de sustenabilitatea relansării economice în SUA şi Europa.

Având în vedere acest posibil scenariu, ne-am stabilit deja opţiunile în contextul aprecierii puternice a acţiunilor din săptămânile şi lunile următoare (în special în zonele emergente), ca şi a obligaţiunilor emise de companiile de pe pieţele emergente şi materiilor prime. În cazul pieţelor naţiunilor dezvoltate industrial, sectoarele ciclice sunt susceptibile să înregistreze cele mai mari randamente, iar titlurile mai multor sectoare defensive pot fi considerate favorabile. În ceea ce priveşte materiile prime, cursul va depinde în cele din urmă de creşterea cererii venite din partea SUA, UE şi Japonia. Dacă acest lucru se va produce, se va asigura un potenţial adiţional de apreciere. Luăm în calcul probabilitatea şi potenţialul de creştere a dobânzii de referinţă în SUA mai mult decât se aşteaptă pe piaţă în prezent.

Coroborat cu primele de risc, se poate spune că există un mediu atractiv pentru obligaţiunile corporatiste şi bancare. În ceea ce priveşte valutele, euro continuă să se deprecieze, atenţia investitorilor începând să se concentreze mai ales pe dezechilibrele din zona euro.

Euro continuă să se deprecieze, atenţia investitorilor fiind concentrată pe dezechilibrele din zonă.
Gerhard Aigner, general manager, Raiffeisen Capital Management Viena