De la începutul crizei financiare și până în prezent, un număr de 1.920 de chiriași ai Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) au decis să beneficieze de legislația în vigoare referitoare la achiziționarea locuințelor.
Dacă în primii doi ani, respectiv în 2009 și 2010, numărul tinerilor care au ales să devină proprietari era foarte redus, anul trecut cei care au optat pentru această variantă au fost în număr de 12 ori mai mare față de cei care au optat în primii doi ani cumulat. „Raportându-ne la anii precedenți s-a înregistrat o creştere a vânzărilor de la an la an. Pe lângă măsurile de ordin legislativ şi procedural, ANL a oferit totodată consiliere şi suport tinerilor beneficiari ai programelor astfel încât să-şi poată îndeplini visul de a avea o casă a lor“, a declarat, în cadrul conferinței organizate de Capital, Ciprian Stan, directorul general al ANL.
Potrivit acestuia, din vânzarea celor 1.920 de locuințe în conturile Agenției au intrat 163 de milioane, fonduri care vor fi utilizate la construcția de noi locuințe. Director general al ANL, a precizat că cele mai multe locuințe au fost vândute prin porgramul Prima casă, mai exact 713 unități locative, 568 au fost vândute direct cu plata integrală a prețului din surse proprii, 159 de tineri au apelat la credit ipotecar iar 329 au optat pentru varianta pusă la dispoziție de unele autorități publice locale și anume cea de rate lunare direct către acestea.