Suntem în continuare gata să ne ajustăm toate instrumentele, aşa cum o va impune situaţia, a declarat Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, cu privire la efectele coronacrizei, care se fac încă simțite în economia europeană.
Riscurile la adresa stabilităţii financiare în zona euro sunt în creştere, din cauza majorării nivelului de îndatorare, însă sectorul bancar dispune de rezerve importante care îi permit să absoarbă pierderile şi să continue să acorde împrumuturi, a declarat joi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, transmite Reuters.
Lagarde a reafirmat că BCE este gata să îşi relaxeze şi mai mult politica monetară dacă va fi nevoie, în special având în vedere incertitudinea cu privire la evoluţia pandemiei, care riscă să frâneze relansarea economică.
”Politici monetare şi fiscale foarte relaxate”
„Economia zonei euro va continua să fie susţinută de politici monetare şi fiscale foarte relaxate, de-a lungul unei aşteptate reluări graduale a activităţii mondiale”, a spus Christine Lagarde într-un discurs pronunţat cu ocazia Adunării generale a Fondului Monetar Internaţional.
„Suntem în continuare gata să ne ajustăm toate instrumentele, aşa cum o va impune situaţia”, a adăugat Christine Lagarde.
La începutul lunii, preşedintele BCE atrăgea atenţia că măsurile de izolare împotriva coronavirusului pun în pericol revenirea economică în zona euro şi a cerut guvernelor să nu pună capăt, prea devreme, măsurilor de sprijin fiscal.
„În locul unei reveniri în formă de „V” la care speram, ne temem că am putea avea un al doilea braţ al literei V puţin mai şubred”, a avertizat atunci Lagarde, referindu-se la faptul că situaţia este una deosebit de gravă în Franţa şi Spania.
Programul de Achiziţii Urgente în Pandemie
Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca programul BCE de achiziţii de obligaţiuni, în valoare de 1.350 miliarde de euro, să fie extins în cursul acestui an, cel mai probabil în luna decembrie, când vor fi publicate şi noile previziuni economice ale BCE.
Banca Centrală Europeană a demarat în septembrie o evaluare amănunţită a Programului de Achiziţii Urgente în Pandemie (Pandemic Emergency Purchase Programme – PEPP), principalul său instrument de combatere a crizei coronavirusului.
Forul continental dorește o evaluare a impactului programului lansat în luna martie, pe care l-a majorat la 1.350 miliarde de euro în luna iunie.