Crește numărul persoanelor decedate, ca urmare a infecției cu noul coronavirus, în Germania, în contextul în care țara a raportat doar luni peste 4.700 de noi cazuri de persoane identificate pozitiv la testul pentru Covid-19.
Numărul cazurilor confirmate cu noul coronavirus în Germania a urcat la 57.298 şi au fost înregistrate 455 de decese, conform statisticilor prezentate luni de Institutul Robert Koch (RKI).
Numărul cazurilor a crescut cu 4.751 comparativ cu ziua precedentă, iar bilanţul deceselor cu 66, potrivit statisticilor.
Cele mai multe cazuri, 13.989, au fost înregistrate în landul sudic Bavaria, unde a fost consemnată pentru prima dată boala pe teritoriul Germaniei, informează Agerpres.
În context, trebuie precizat faptul că Germania este țara care a intrigat o lume întreagă, în contextul pandemiei de coronavirus. Deși numărul de persoane infectate cu COVID-19 este comparabil sau chiar mai mare decât în alte țări, numărul deceselor este de ordinul sutelor, nu al miilor, cum se întâmplă în țările vecine.
Rata a mortalității subunitară
În timp ce în Italia, Spania sau Franța vorbim despre mii de persoane decedate, ca urmare a infecției cu noul coronavirus, Germania are o rată a mortalității foarte mică, raportând până acum mai puțin de 500 de decese în total.
Astfel, rata mortalității este subunitară, în Germania de sub 1%, în timp ce Italia se evidențiază cu un tragic procent de aproximativ 10% persoane decedate, din rândul celor identificate pozitiv la testul pentru coronavirus, în timp ce în timp ce Spania are 7% și Franţa 5,2%.
”Motivul pentru care Germania numără atât de puţine decese în raport cu numărul celor infectaţi poate fi explicat prin faptul că facem multe teste în laborator”, a afirmat în cursul unei conferinţe de presă Christian Drosten, şeful departamentului de virologie al spitalului Charite din Berlin.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Jens Spahn, până la 500.000 de teste au fost efectuate ”săptămâna trecută în Germania”.