Reacţiile adverse raportate până acum în România, în urma vaccinării împotriva nolui coronavirus, au fost din gama celor comune şi minore, dintre care reacţii locale cu durere la locul injectării sau reacţii generale de tipul febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie.
Comitetul Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că, în ultimele 24 de ore, 11.912 persoane au fost vaccinate, numărul total ajungând astfel la 25.508.
În acelaşi interval, au fost înregistrate zece reacţii adverse comune şi minore.
Reacțiile adverse apărute în urma vaccinării
Potrivit CNCAV, din datele puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, reiese că numărul de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech în ultimele 24 de ore (prima administrare) este de 11.912.
Astfel, numărul total al persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech, începând din 27 decembrie (prima administrare) a ajuns la 25.508.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare 10 reacţii comune şi minore, dintre care: o reacţie de tip local şi 9 reacţii generale.
Numărul reacţiilor adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020) este de 47 reacţii comune şi minore, dintre care: 8 reacţii locale cu durere la locul injectării; 39 reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie).
Vaccinări raportate în ziua următoare
CNCAV menţionează că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, activitatea de vaccinare anti-COVID-19 va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.
”Începând cu prioritizarea persoanelor care sunt în momentul de faţă internate în căminele de îngrijire şi în centrele rezidenţiale şi medico-sociale. Sunt nişte zone extrem de vulnerabile, întrucât sunt prezente persoane vârstnice, persoane cu multe boli cronice şi riscul de transmitere de la o persoană la alta este foarte crescut.
40.000 de oameni în centre medico-sociale şi rezidenţiale
În România sunt circa 1.880 de centre medico-sociale şi rezidenţiale, iar numărul persoanelor din aceste centre este estimat la circa 40.000, 30, aproape 40.000 de persoane.
Diferenţa dintre noi şi celelalte ţări este tocmai aceasta că nu avem un număr foarte mare de persoane instituţionalizate, de persoane care sunt în aceste centre medico-sociale. Deci din acest punct de vedere eu cred că într-o perioadă scurtă de timp vom reuşi cu echipe mobile de vaccinare să asigurăm vaccinarea acestor persoane”, a menţionat col dr Valeriu Gheorghiţă.
El a arătat că este prevăzut ca din a doua etapă să fie accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, care va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.