Marcel Ciolacu, despre scandalul din Guvern privind majorarea salariului minim
Potrivit lui Marcel Ciolacu, funcțiile sunt decise în cadrul coaliției și tot în coaliție s-a hotărât și creșterea salariului minim, aceasta fiind stabilită la nivel de acord politic. La nivel guvernamental, însă, este necesar să se identifice fondurile necesare și să se ajungă la un acord cu patronatele și sindicatele.
Șeful Executivului a reamintit că decizia a fost luată în decembrie. La nivel guvernamental, au avut loc discuții cu sindicatele și patronatele. Așa cum era de așteptat, patronatele nu au fost de acord, în timp ce sindicatele au fost, iar atunci Guvernul a luat o decizie.
„Una înseamnă funcționarea politică și alta cea administrativă. Nu putem confunda coaliția cu Guvernul României.
Se spunea la TV că avem o coaliție de guvernare, noi avem o coaliție la guvernul României. Ne aducem aminte că și funcțiile se trăgeau din fes. Acele momente au fost depășite. A fost o lipsă de comunicare între noi, deoarece altele sunt prioritățile în această perioadă”, a declarat acesta la Realitatea TV.
Ciolacu a declarat că ministrul de Finanțe trebuie să găsească o soluție pentru deducerea de 300 de lei. Această scutire corespunde cerințelor sindicatelor.
Potrivit lui, este vorba despre o reducere a impozitării, nu o modificare a Codului Fiscal, ceea ce înseamnă că salariul minim va fi redus. Cu alte cuvinte, angajatul va câștiga cu 240 de lei mai mult, ceea ce reprezintă o sumă semnificativă.
„Noi avem o directivă acum, salariul minim european, pentru aceeași muncă, cu niște indicative, același salariu. Avem termen până în noiembrie”, a mai spus el.
Decizia a fost luată în decembrie
Luni, premierul Marcel Ciolacu a declarat că decizia de a majora salariul minim a fost luată în coaliție pe data de 15 decembrie. Prim-ministrul respinge orice sugestie despre o altă decizie în acest sens.
Răspunsul premierului vine în contextul în care surse liberale au indicat că PNL nu a fost informat despre decizia anunțată la Palatul Victoria.
El a reiterat că inițial s-a luat decizia de a crește salariul minim începând cu 1 iunie. Premierul a subliniat că el a respectat decizia luată în decembrie anul trecut.
Premierul a menționat că există o lege temporară privind cei 200 de lei neimpozabili, care va expira la data de 31 decembrie.
Luni, Coaliția s-a întrunit la ora 15:00 pentru a discuta despre majorarea salariului minim, anunțată de Marcel Ciolacu după Consiliul Tripartit din săptămâna anterioară. Mai multe puteți citi aici.