Armata chineză a anunţat vineri că a trebuit din nou să supravegheze şi să alunge distrugătorul USS Milius al US Navy care ar fi intrat în apele sale teritoriale din Marea Chinei de Sud, în apropiere de Insulele Paracel, transmite Reuters.
„Cerem cu fermitate SUA să pună capăt imediat acestor acte provocatoare, în caz contrar vor trebui să suporte consecinţele grave ale unor incidente neprevăzute”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale din China într-un comunicat.
Marina americană s-a disculpat anunțând că distrugătorul cu rachete ghidate nu a făcut decât să-şi afirme drepturile şi libertăţile de navigaţie.
„Revendicările maritime ilegale şi masive în Marea Chinei de Sud constituie o ameninţare serioasă pentru libertatea mărilor, inclusiv pentru libertatea de navigaţie şi de survol, liber-schimb şi comerţ neîngrădite, precum şi pentru libertatea oportunităţilor economice ale naţiunilor riverane Mării Chinei de Sud”, a precizat Flota a 7-a a marinei americane într-un comunicat.
US Navy operează zilnic în Marea Chinei de Sud
Este a doua zi consecutivă de înfruntare între cele două superputeri, pe fondul creşterii tensiunilor în Marea Chinei de Sud.
China revendică zone vaste din regiune care întretaie zonele economice exclusive ale mai multor ţări, între care şi Filipine. Fluxuri de mărfuri în valoare de miliarde de dolari tranzitează această cale navigabilă în fiecare an.
SUA au reacţionat joi la alegaţiile guvernului chinez potrivit cărora o navă americană de război ar fi fost alungată din Marea Chinei de Sud, afirmând că această informaţie ‘este falsă’ şi că nava americană ‘nu a fost expulzată’.
„Nava USS Milius desfăşoară operaţiuni de rutină în Marea Chinei de Sud şi nu a fost expulzată. Statele Unite vor continua zborurile, navigaţia şi operaţiunile acolo unde legile internaţionale o permit”, a precizat Flota a 7-a americană, cu sediul în Japonia, într-un comunicat transmis agenţiei EFE.
China consideră ilegală apropierea USS Milius de Insulele Paracel
Armata chineză anunţase joi că a alungat un distrugător american care intrase ilegal în apele din apropierea Insulelor Paracel, o zonă pe care Beijingul o dispută cu mai multe ţări din Asia de sud-est.
„USS Milius a intrat ilegal în marea teritorială a Insulelor Paracel fără aprobarea guvernului chinez, perturbând pacea şi stabilitatea în regiunea Mării Chinei de Sud”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Armatei Populare de Eliberare (PLA), Tian Junli.
Tensiunea în Marea Chinei de Sud, unde Vietnamul, Brunei, Indonezia, Malaezia şi Taiwanul sunt în litigii cu Beijingul, a escaladat în ultimii ani cu altercaţii, acuzaţii reciproce între guvernele reclamante şi o prezenţă sporită a armatei chineze în zonă.
Washingtonul acuză Beijingul de „constrângere şi intimidare” a ţărilor din zonă şi califică drept „ilegale” pretenţiile sale teritoriale, evocând hotărâri precum cea pronunţată de Tribunalul de la Haga în favoarea Filipinelor, în 2016, în litigiul privind un atol din apele acestei mări.