Turismul medical s-a dezvoltat mult în ultimii ani, cele mai accesate servicii fiind cele de stomatologie. Un segment special îl reprezintă străinii care vin să se trateze în România. Aici, ei plătesc prețuri mult mai mici decât în țara lor.
Agenția de marketing online Today’s a analizat comportamentul utilizatorilor români pe Internet pe un domeniu interesant: servicii medicale de care se informează oamenii. Astfel, începând cu 2011, este evidentă creşterea de la an la an a căutărilor legate de diverse probleme medicale, iar oamenii se încred din ce în ce mai mult în răspunsurile găsite online, ceea ce arată un potenţial mare de publicitate pe Google pentru clinicile private din România. Mai mult, sunt străini sau români plecați în străinătate interesați de ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept „turism medical“.
Mulţi dintre conaționali aleg să se întoarcă, pe timpul verii (luna august este una a concediilor pentru cei care lucrează în Vestul Europei), pentru diverse tratamente medicale, datorită preţurilor mult mai mici. Spre exemplu, tariful pentru un implant dentar în Marea Britanie începe de la aproximativ 1.100 de euro, în vreme ce în România preţul este de trei ori mai mic.
Potrivit analizei Today’s, românii care trăiesc în Marea Britanie, Spania sau Italia caută pe Internet cuvinte precum „implant dentar“, „aparat dentar“, „clinica stomatologica Bucuresti“. De asemenea, o tendință interesantă a observat agenția și pentru costurile de publicitate pentru afişarea unor astfel de reclame pe Google. Acesta este de trei-patru ori mai mare comparativ cu alte industrii. În acest context, un domeniu care prezintă interes similar este avocatura, analiza arătând că românii plecaţi în afară preferă serviciile din ţară, căutând soluţii pentru divorţ, partaj sau moşteniri.
Străinii care vin la tratament în România
Interesant este că nu doar românii, ci şi europenii din Vest aleg să meargă în alte ţări pentru diverse proceduri medicale, căutând detalii despre costurile pentru anumite servicii de acest tip din Europa de Est, precum operaţiile estetice sau problemele stomatologice. Clinicile private din această regiune ofere condiţii la fel de bune, dar la preţuri mult mai mici decât cele locale, motiv pentru care aleg tratamente aici.
O comparație bună este cu piața din Marea Britanie. Costurile pentru chirurgia bariatrică (operaţii pentru obezitate, micşorarea stomacului, gastric sleeve şi altele) încep de la 10.000 de euro, pe când în România aceste proceduri pot fi de două ori mai ieftine.
În general, căutările efectuate de străini pe Google arată un interes de comparare a preţurilor din Marea Britanie, Franţa sau Germania cu cele din Polonia, Cehia, Ungaria sau România. În final, merită menționat că în Marea Britanie cele mai dese căutări pe Google sunt despre „cosmetic surgery abroad“ (chirurgie cosmetică în alte țări), „plastic surgery abroad“ (chirurgie plastică în alte țări), „cheap cosmetic surgery abroad“ (chirurgie cosmetică ieftină în alte țări), „eye surgery abroad“ (chirurgie oculară în alte țări), „breast implant abroad“ (implant mamar în alte țări) şi „weight loss surgery abroad“ (operații de reducere a greutății în alte țări).