Exporturile au crescut cu 47,8% la valori exprimate în euro, în luna ianuarie 2011, comparative cu aceeași luna a anului trecut, conform estimărilor Institutului Național de Statistică (INS), se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.
Astfel, ritmul de creştere a exporturilor a fost de aproximativ 28% în 2010, mai mare decât cel obținut înaintea crizei şi printre cele mai mari niveluri înregistrate după anii 90 (excepție fac doar anii ’94 și ’95).
Conform INS, exporturile, la un volum de 37,2 miliarde de euro în 2010, au cunoscut cel mai ridicat nivel de după 1989, depășind cu peste 3 miliarde de euro, vechiul record de creștere din anul 2008, dinaintea crizei mondiale.
Se păstrează tendința de reorientare a exporturilor în tari din afara spațiului comunitar, acestea deținând o pondere de 28,5% din totalul schimburilor în ianurie 2011 față de 27,8% în 2010.
Comunicatul arată că datele statistice nu evidențiază exportul de servicii care, anul trecut a evoluat, în special în domeniul IT&C. Exporturile românești de software și servicii IT s-au majorat cu 10% în 2010, la aproximativ 500 milioane de euro.