Schimbări importante la nivelul pensiilor din România, anunţate chiar de către ministrul Muncii şi Solidarității Sociale, Marius Budăi.
Se schimbă vârsta de pensionare în România! Ce angajament şi-au luat guvernaţii prin PNRR?
Este vorba despre creşterea vârstei de pensionare. Noua Lege a pensiilor vine cu o decizie importantă privind vârsta de pensionare, asumată de autorităţile din România în momentul în care a fost negociat PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).
Legea ar trebui să fie gată până la începutul lui 2023, potrivit promisiunilor venite de la guvernanţi.
Modificarea vârstei de pensionare le priveşte pe femei. Potrivit declaraţiilor făcute de ministrul Muncii, Marius Budăi, vârsta de pensionare va creşte gradual, în cazul femeilor, până în anul 2030.
Reamintim că, în acest moment, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 61 de ani și 6 luni. La final, vârsta de pensionare în cazul doamnelor va ajunge la 65 de ani, însă ministrul a precizat clar că nu va fi o modificare bruscă.
„Este un lucru asumat prin PNRR. Vârsta de pensionare la femei creşte oricum în baza legii actuale 263 şi va ajunge la 63 de ani, după care va urma o etapă unde va fi egalizare la 65 de ani, dar nu dintr-o dată. Se va întâmpla etapizat, deci probabil va fi undeva prin 2030”, a declarat Marius Budăi.
Ministrul Muncii a venit şi cu informaţii privind excepţiile de la această regulă. Marius Budăi a explicat că femeile care au mai mulţi copii vor avea dreptul de a ieşi mai devreme la pensie.
În cazul bărbaţilor, vârstă standard de pensionare va rămâne nemodificată, respectiv tot 65 de ani. Cât despre stagiul minim de cotizare, acesta este de 15 ani, atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor.
Cresc pensiile în România! Marius Budăi şi Adrian Câciu dau veşti excelente pentru pensionari
În tot acest timp, vin veşti bune pentru pensionari din partea Ministerului Muncii, dar şi al celui de Finanţe. Pensiile urmează să crească în România.
Majorarea pensiilor va veni ca o compensație pentru pierderea puterii de cumpărare a românilor, a precizat Adrian Câciu, ministru de Finanţe.
„Suntem extrem de atenți, am implementat un prim pachet social la începutul anului, știți foarte bine, după care a apărut această situație de război.
Suntem acum în implementarea pachetului „Sprijin pentru România”, unde 60% din fonduri se duc către mediul privat și 40% către cetățenii vulnerabili, pentru că noi considerăm că trebuie să rămânem în continuare extrem de solidari cu cei care sunt vulnerabili și în continuare suntem în analiză, să vedem ce se întâmplă și ce putem face pentru sistemul de pensii per total.
Când vom avea construcția bugetului pe 2023, la sfârșit de an, vom face atunci calculele și veți vedea că se vor regăsi și sume în buget”, spunea recent şi Marius Budăi.