Crește vârsta de pensionare în România?! Marius Budăi a dat vestea anului: O să spun foarte clar…

pensionari

SURSA FOTO: Dreamstime

Ce se va întâmpla cu vârsta de pensionare din România? Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a făcut anunțul serii. Toți românii trebuie să știe.

Vârsta de pensionare a femeilor va crește până la 65 de ani

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit marți, 7 martie 2023, despre creșterea vârstei de pensionare în România, asumată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit spuselor sale, în Legea 263, ce a intrat în vigoare pe data de 1 ianuarie 2011, este prevăzut ca vârsta de pensionare a bărbaților să fie de 65 de ani, însă, prin PNRR, Guvernul României este obligat să impună aceeași vârstă de pensionare și femeilor începând cu anul 2035. În prezent, vârsta de pensionare a femeilor este de 62 de ani.

„Eu am spus-o foarte clar și o să o spun foarte clar să înțeleagă și acum. Noi, sau cei care au scris acolo, pun carul înaintea boilor. Pentru că noi trebuie să ne ocupăm de creșterea speranței de viață a cetățenilor români și după aceea să vedem dacă mai discutăm și dacă mai este o cazul de o creștere a vârstei de pensionare.

Noi trebuie să ne ocupăm de nivelul de trai crescând astfel speranța de viață și mai ales speranța de viață sănătoasă a cetățenilor români și după aceea mai vedem…”, a explicat, marți, Marius Budăi în cadrul unei emisiuni TV de pe Antena 3 CNN.

Vârsta de pensionare pentru femei va crește gradual din ianuarie 2023

Vă amintim că vârsta de pensionare a început să crească constant, chiar de la începutul acestui an. În conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta de pensionare pentru femei va crește de la 61 de ani la 62 de ani.

În cazul femeilor, se aplică o creștere graduală a vârstei de pensionare până în ianuarie 2030, când aceasta va atinge 63 de ani, respectiv 65 de ani în 2035. Totodată, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare pentru femei va urca la 32 de ani de la 31 de ani și 11 luni.

În 2030, femeile se vor pensiona la 63 de ani, urmând ca în 2035, vârsta de pensionare să ajungă la 65 de ani.

Vârsta de pensionare la femei va crește, de-a lungul următorilor ani, astfel:

  • 2022 – 61,9 ani
  • 2023 – 62 de ani
  • 2030 – 63 de ani
  • 2035 – 65 de ani

Oficial, vârsta de pensionare în România este de 63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani şi stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.