Valoarea importurilor de produse lactate, ouă şi miere a totalizat 174,98 milioane de euro, în primul trimestru din acest an, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, când a ajuns la 140,1 milioane de euro, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare furnizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
România a importat 119.605 tone de astfel de produse în primele trei luni ale acestui an, cu 16.455 tone mai mult decât în acelaşi interval de timp din 2019.
Pe de altă parte, exporturile de de produse lactate, ouă şi miere în perioada ianuarie – martie 2020 au fost de 33.175 tone, iar încasările au totalizat 55,33 milioane de euro. În primul trimestru din 2019, s-au exportat 35.263 tone, în valoare de 50,820 de milioane de euro.
Deficitul cu produse lactate, ouă și miere s-a majorat
În acest context, deficitul în comerţul internaţional cu produse lactate, ouă şi miere s-a majorat la 121,65 milioane de euro în primul trimestru al acestui an, de la 89,28 milioane de euro în trimestrul I din 2019.
În statistica MADR sunt cuprinse la acest capitol şi alte produse comestibile de origine animală, nedenumite şi necuprinse în altă parte.
În prima parte a anului deficitul a scăzut
În perioada ianuarie-martie 2020, deficitul României în comerţul internaţional cu produse agroalimentare a scăzut cu aproape 9% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, până la 440,9 milioane de euro.
Pe relaţia cu Uniunea Europeană, România a consemnat un deficit de 953,28 milioane de euro în primul trimestru din acest an, însă în comerţul cu ţările extracomunitare a înregistrat un excedent de 512,37 milioane de euro.