Importatorul și distribuitorul camioanelor MAN a înregistrat o creştere cu 0,8% a cotei de piaţă faţă de anul 2018, în condiţiile unei pieţe de vehicule grele noi aflată în scădere, înregistrând totodată o dublare numărului de contracte de service. Livrările MHS Holding (Automobile Bavaria, MHS Truck & Bus, MHS Motors, Bavaria Mobility, Schmidt Automobile, Schmidt Premium Cars și MHS Automotive), au atins în anul 2019 cifra totală de 8.693 vehicule, reprezentând toate mărcile comercializate de către grupul de companii.

În România, MHS Holding a văndut 4.693 unități, automobile noi şi rulate vândute prin dealerii Automobile Bavaria, precum şi autocamioane şi autobuze vândute prin MHS Truck & Bus. Cifra de afaceri înregistrată de companiile din România în 2019 a crescut cu 8 % față de anul anterior, ajungând la 260 milioane euro.

Automobile Bavaria – cea mai mare rețea de dealeri BMW din SudEstul Europei

Automobile Bavaria, a înregistrat o creștere cu 18% a vânzărilor de automobile BMW în România, cu 3.147 unități livrate, noi si second hand. Printre modelele cu cele mai bune vănzări s-au remarcat: BMW X5 (412 unităti), BMW i3 (135 unități) și MINI Hatch (113 unități). Din gama automobilelor plug-in hybrid s-au văndut 38 automobile BMW și 27 MINI, urmând ca anul acesta BMW Group să lanseze mai multe modele cu acest tip de motorizare pe piață.

Vânzările de automobile rulate s-au situat la nivelul anului 2018, cu aproape 1.400 de automobile BMW si MINI livrate în România. Pachetele atractive oferite la achiziţionarea unui autoturism rulat, istoricul certificat al automobilelor si garanţia de 24 de luni, dar si flexibilitatea serviciilor de finantare au contribuit semnificativ la creşterea încrederii clienților pentru acest segment.
Automobile Bavaria a livrat și anul trecut flote importante pentru mărcile BMW, BMWi și MINI. Ponderea vânzărilor corporate din totalul unităților au crescut semnificativ, atingând cifra de 938 automobile livrate.

Costul de utilizare redus, eficienţa motoarelor, emisiile scăzute de noxe şi programele atractive de finanţare au generat un interes crescut din partea clienților. În ceea ce privește vânzările BMW Motorrad, Automobile Bavaria a livrat anul trecut 273 unități, în creștere față de anul 2018, contribuind semnificativ la cifra-record de 386 de motociclete livrate în total pe piața locală de către BMW România.

Cele 12 locaţii din cadrul rețelei Automobile Bavaria au înregistrat anul trecut peste 63.000 de intrări în centrele BMW & MINI Service, cu o creștere de aproximativ 3,5 mil. EUR faţă de anul 2018.

“Pe lângă digitalizarea accelerată a tuturor domeniilor de activitate, anul acesta urmărim extinderea capacităţii de service în majoritatea locaţiilor BMW cu până la 30% și analizăm atent oportunitatea de a deschide noi locaţii de service. Creşterea gradului de satisfacţie a clienţilor și consolidarea unei bune relații cu aceștia răman printre obiectivele noastre principale și în 2020. De asemnea, luăm în calcul și extinderea reţelei de service MINI şi BMW Motorrad.” a declarat Georg Pfeffer, CEO Automobile Bavaria.

Opel – MHS Motors

Dealerul Opel din Târgu Mureș, MHS Motors, a vândut în al doilea an de la deschiderea oficială 195 de automobile noi, înregistrând o crestere cu 55% a vânzărilor.Acesta, împreună cu toți dealerii Automobile Bavaria, va fi susținut și de o nouă platformă de vânzări online – OnlineAuto24.ro – menită să impulsioneze livrările de masini din toate brandurile reprezentate, prin digitalizare.

Bavaria Mobility – rent a car

În ceea ce privește serviciile de rent a car, oferite prin Bavaria Mobility, anul 2020 va aduce noi oferte și opțiunea unor abonamente pe termen lung sau scurt, adresate atât companiilor, cât și persoanelor fizice. Cu o flotă de peste 100 de autovehicule, Bavaria Mobility a înregistrat o creștere cu 50% a cifrei de afaceri în 2019, comparativ cu anul 2018.

Rolls-Royce Motor Cars München și Rolls-Royce Motor Cars Service București

Cu o creștere de 25% a vănzărilor în anul 2019, Rolls-Royce Motor Cars München a depășit performanțele anului 2018, pentru care a fost premiat la Conferinţa anuală de la Singapore cu premiul “Global Dealer of the Year 2018”. Dealerul s-a aliniat perfect cu rezultatele istorice obținute de marcă la nivel global. Unul dintre factorii care au contribuit semnificativ la această creștere a fost noul model Rolls-Royce Cullinan, foarte apreciat la nivel global, inclusiv de către clienții din România.

“Cullinan, SUV-ul de lux al mărcii, a depășit toate așteptările și a fost principalul model care a impulsionat vânzările în Germania. Cu Rolls-Royce Motor Cars Munich în postura de cea mai propiată reprezentanță de sud-estul Europei, au crescut și eforturile noastre pentru această regiune, inclusiv prin alocarea unui Brand Manager, în persoana dlui Cristian Bednar. Cullinan este modelul care a înregistrat cel mai accelerat ritm de vănzare din istoria mărcii, iar noi am fost chiar printre primii care l-au livrat. În prima parte a acestui an vom prezenta și versiunea Black Badge a lui Cullinan, fiind o linie care s-a bucurat de o mare popularitate la nivel global, urmând ca în a doua jumătate a anului să fie lansat noul model Ghost.” a declarat Michael Schmidt, Președinte MHS.

Holding și Rolls-Royce Motor Cars Munchen & Bucharest

În ceea ce privește operațiunile de service, Rolls-Royce Motor Cars București a înregistrat cifre record, odată cu creșterea numărului de automobile Rolls-Royce din Europa de sud-est. “Avem clienți din toată regiunea. Clienții Rolls-Royce călătoresc des, au proprietăți în mai multe țări și se așteaptă la un grad ridicat de calitate a serviciilor oriunde s-ar afla. De aceea trebuie să fim mereu pregătiți la cel mai înalt nivel. Ne așteptăm la o creștere și în acest an, pe măsură ce noi modele Cullinan sau de alt tip, vor fi livrate către proprietari.” a mai declarat Michael Schmidt.

Primul Rolls-Royce Motor Cars Master Technician din România

Rolls-Royce Motor Cars Service Bucureşti a obținut în 2019 și certificarea “Rolls-Royce Master Technician”, pentru tehnicianul Gelu Voinea. În vederea îndeplinirii acestui obiectiv extraordinar, Gelu şi-a consilodat cunoştinţele practice şi teoretice timp de 5 ani, urmând o serie de cursuri de specializare la fabrica Rolls-Royce Motor Cars din Goodwood – West Sussex. Efortul şi determinarea lui Gelu au fost supervizate şi validate de instructorii Rolls-Royce Motor Cars pe parcursul întregului proces de Automobile Bavaria Group.

MHS Truck & Bus Group certificare

Astfel, RollsRoyce Motor Cars București oferă cel mai înalt grad de calitate al serviciilor, prin unicul Master Technician din regiune și primul din România. 25 ani Automobile Bavaria – 25 ani de BMW în România.
Anul 2019, pe lângă rezultatele istorice de vânzări a marcat și aniversarea a 25 de ani de prezență a mărcii BMW în România, prin Automobile Bavaria. Astfel clienții mărcii și toți pasionații BMW au avut șansa de a sărbători alături de dealer și de a căștiga un super premiu: un automobil BMW Z4, model lansat recent pe piață, oferit în cadrul unei tombole aniversare cu peste 53.000 de participanți. Extragerea câștigătorului a avut loc în data de 23 decembrie 2019 iar fericita posesoare a unui BMW Z4 nou a fost dna.

Principalele direcţii pentru Automobile Bavaria în anul 2020

“Consolidarea imaginii de brand Automobile Bavaria, bazată pe cei 25 ani experienţă cu marca BMW în Romănia și nu numai, va fi unul dintre obiectivele noastre principale în acest an, concomitent cu păstrarea trendului pozitiv al vânzărilor pentru toate brandurile din portofoliu. Dezvoltarea business-ului de maşini rulate prin creşterea volumului şi diversificarea serviciilor oferite clienţilor este de asemenea o prioritate, completată de digitalizarea accelerată a tuturor domeniilor de activitate. În ceea ce privește rețeaua de dealeri, urmărim transformarea unor locații service only în dealeri de vânzări și service pentru marca MINI, pentru a susține creșterea volumului de vănzări pe acest segment. Odată cu lărgirea gamei BMW Group de automobile electrice şi plug in hybrid și lansarea unor noi modele la începutul acestui an, urmărim cu interes deciziile luate de către autorități referitor la programele Rabla și Rabla Plus. Susţinem și dezvoltarea reţelei de staţii de alimentare pentru aceastea, având deja două stații de mare putere montate în Băneasa și Militari.

De asemenea, dorim să menținem creșterea bună a vânzărilor de motociclete noi şi rulate din toate oraşele în care suntem reprezentaţi” a explicat dl. Georg Pfeffer, CEO Automobile Bavaria.
Georg Pfeffer, a fost numit în funcţia de CEO Automobile Bavaria la sfârșitul anului 2018, având o vastă experienţă, de peste 25 de ani, la nivel de management, în domeniul auto.
Parteneriate sportive – Gheorghe Hagi și FC. Viitorul La 17 ani de la semnarea primului contract de imagine cu cel mai cunoscut fotbalist român, Gheorghe Hagi, şi la 10 ani de la semnarea contractului de parteneriat cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, Automobile Bavaria şi MHS Truck & Bus vor pune la dispoziţia Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi şi echipei FC Viitorul Constanta un nou autocar MAN şi o flotă de 11 automobile MINI. Automobile Bavaria a fost alături de Automobile Bavaria Group.

Gheorghe Hagi încă de la înființare, atât prin marca BMW cât și MINI, ambele fiind apreciate de jucători și stafful tehnic.

Parteneriat de mobilitate pentru Timișoara 2021

La finalul anului 2019, Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii (ATCEC) și Automobile Bavaria au semnat parteneriatul de mobilitate al capitalei europene a culturii în 2021. În această calitate, de partener unic de mobilitate, Automobile Bavaria și MHS Truck & Bus vor pune la dispoziția ATCEC o flotă de automobile, autoutilitare și autocare pentru logistică, transportul oficialităţilor, al invitaţilor şi al echipamentelor, în cadrul programului cultural Timișoara 2021.

“Suntem o onorați să fim partenerii proiectului „Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii”. Este pentru a doua oară când ne implicăm într-un proiect cultural de o asemenea anvergură și importanță. Timișoara este al doilea oraș din România care deține acest titlu și primul care l-a câștigat în urma unei competiții. Vom fi împreună, pentru asigurarea unor servicii de mobilitate la cel mai înalt nivel. Avem o prezență puternică aici, prin mărcile BMW, MINI și MAN și ne dorim să contribuim cât mai mult la succesul evenimentelor culturale locale. Astfel de acțiuni reprezintă una dintre cele mai bune modalități de promovare a brand-ului de țară.” a spus Michael Schmidt, președinte MHS Holding.

Parteneriate culturale – Teatrul Național București & Festivalul Internațional de Teatru Sibiu

Automobile Bavaria va asigura și în acest an servicii de mobilitate pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și Teatrul National București, doi dintre partenerii importanți din zona proiectelor culturale care s-au remarcat în 2019, printr-o serie de evenimente speciale. Urmând direcţia globală de tradiţie a BMW Group şi reţeaua de dealeri Automobile Bavaria s-a implicat într-o serie de astfel de evenimente culturale. Experienţa de a conduce rămâne în centrul atenției, dar aceste parteneriate sunt o constantă importantă în calendarul anual al dealerilor.

MHS Truck & Bus Group – Importator și distribuitor MAN în România

Cota de piaţă înregistrată în 2019 de MHS Truck & Bus Group în ceea ce priveşte vânzările de vehicule comerciale grele noi a crescut cu 0,8% în condițiile scăderii pieței totale cu 8%.
Pe piața vehiculelor de construcții și specializate grele noi, MHS Truck & Bus a înregistrat o cotă de piață de 26%, ocupând poziția de leader.

Rezultatele obținute în 2019 de MHS Truck & Bus Group au fost confirmate atât pe plan national, cât și internațional. Grupul a fost distins cu locul I oferit de către Camera de Comerț și Industrie a României pentru activitatea desfășurată în domeniul său, precum și cu Trofeul “Importer of the Year 2019” acordat de MAN Truck & Bus SE.

Cele mai solicitate modele anul trecut au fost MAN TGX 18 tone 4×2 (autotractor), MAN TGS 41 tone 8×4 (autobasculantă) și MAN TGS 35 tone 8×4 (autobetonieră), MHS Truck & Bus Group livrând în 2019 câteva flote. Astfel, pe segmentul de transport internațional grupul a livrat o flotă de peste 30 de camioane și două flote de peste 20 de camioane, iar pe segmentul de transport distribuție o flotă de peste 30 de camioane. Pe segmentul autocarelor si autobuzelor, compania a livrat în 2019 către clienții săi un numar de 7 unități.

Activitatea grupului pe segmentul de vehicule comerciale grele rulate a reprezentat un an de consolidare și dezvoltare în 2019. În decursul anului precedent au fost livrate peste 400 unități, activitatea fiind concentrată în mod constant pe optimizarea platformei online de prezentare a ofertelor de vehicule disponibile în stoc, cu scopul de a permite accesul rapid și facil al clienților la toată gama de oferte.

Și activitatea de After Sales a MHS Truck & Bus Group s-a dezvoltat pe parcursul anului precedent, înregistrându-se o creștere semnificativă a unuia dintre cei mai importanți indicatori, numărul lucrărilor de service. Astfel, în 2019 au fost înregistrate cu 13,2% mai multe lucrări de service în comparație cu 2018. Vânzările de piese și accesorii originale realizate prin rețeaua națională MHS Truck Service au crescut, în 2019, cu 11% față de 2018. Un rezultat extrem de important pentru activitatea de After Sales a Grupului l-a reprezentat dublarea, pentru al doilea an la rând, a contractelor de service Comfort și ComfortPlus încheiate în 2019, în comparație cu anul precedent.

În 2019, flota de ateliere mobile MAN Mobile24 a fost reînnoită cu 7 unități MAN TGE 3.180 dotate cu echipamente moderne specifice activității de service vehicule comerciale grele. Programul de instruire pentru tineri, dezvoltat de către Departamentul de training al MHS Truck & Bus Group, a înregistrat anul trecut a 8-a generaţie de cursanţi. Acest sistem atractiv de internship oferă posibilitatea participanţilor de a beneficia de o pregătire la cel mai înalt nivel şi de a deveni specialişti în domeniile mecanică, electrică, tinichigerie şi vopsitorie pentru autovehiculele MAN. Programul va continua și în 2020 sub denumirea MANTech2030.

VW vehicule comerciale ușoare în cadrul MHS Truck & Bus Group

Dealerul VW vehicule comerciale din cadrul MHS Truck & Bus Group a înregistrat în anul precedent vânzări de aproximativ 100 unități vehicule noi și rulate. Sediul dealerului se află în locaţia reprezentanţei MAN din Braşov, MHS Truck Service -Braşov. Divizia de vehicule comerciale grele MAN, cât şi cea de vehicule comerciale uşoare VW, aparţin dealerului MHS Truck Service din Braşov şi oferă atât servicii de vânzare vehicule comerciale noi şi rulate cât şi servicii de After Sales.

Parteneriate sportive și culturale MHS Truck & Bus Group

MHS Truck & Bus Group va continua parteneriatul de 10 ani cu Academia Gheorghe Hagi și FC Viitorul, urmând ca în cursul lui 2020 să completeze flota Academiei cu un nou autocar.
De asemenea, pentru MHS Truck & Bus Group este foarte important aportul adus în vederea susținerii și dezvoltării comunității. Astfel, în 2020, grupul va continua sa livreze vehiculele necesare ca și partener de mobilitate pentru Teatrul National București și pentru Festivalul Internațional de Teatru Sibiu.

În 2021, un nou proiect European de parteneriat cultural va fi demarat în Timișoara, unde MHS Truck & Bus Group, alături de Automobile Bavaria Group, vor fi parteneri de mobilitate pentru Timișoara Capitală Culturală Europeana.

Planuri și perspective pentru 2020 – MHS Truck & Bus Group

Anul 2020 va fi un an dedicat noutăților, dezvoltării și îmbunătățirii continue a activității MHS Truck & Bus Group. “Anul acesta va fi marcat în primul rând de lansarea, atât la nivel internațional, cât și la nivel national, a noii generații de camioane MAN TG3, moment mult așteptat de clienți.” a declarat Claudia Iordache, Director executiv al MHS Truck & Bus.

“De asemenea, anul acesta vom demara vânzarea pe piața locală a gamei de vehicule comerciale ușoare MAN TGE.” a mai adăugat Claudia Iordache.

MHS Truck & Bus Group

MHS Truck & Bus Group pune foarte mare accent pe tehnologiile noi care sporesc calitatea serviciilor oferite clienților săi, de aceea compania se va concentra în 2020 pe implementarea și promovarea intensivă a soluțiilor digitale specifice vehiculelor comerciale MAN.
”Anul 2020 va fi dedicat, de asemenea, și dezvoltării rețelei naționale de serviceuri MHS Truck Service prin inaugurarea unui nou sediu MAN în Oradea, acesta oferind atât servicii de vânzare, cât și servicii de After Sales clienților săi din zona respectivă.”, a concluzionat Claudia Iordache.

Fundația Michael Schmidt – 10 ani de proiecte culturale, educaționale și de conservare a patrimoniului săsesc

Responsabilitatea socială este una dintre priorităţile lui Michael Schmidt, Președintele MHS Holding şi al Fundaţiei Michael Schmidt, fondată în anul 2010. De atunci până în prezent, alături de soția sa, Veronica Schimdt, Michael a extins portofoliul de proiecte ale fundației de la conservarea patrimoniului cultural săsesc, restaurarea unor obiecte de patrimoniu, publicarea unor cărți dedicate culturii săsești, burse educaționale, festivaluri, până la proiecte de cooperare bilaterală româno-germană.

Pentru acest efort continuu, în anul 2015 Michael Schmidt a primit din partea Preşedintelui Republicii Federale Germania, dl. Joachim Gauck, Crucea de merit în grad de Cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania și anul trecut a primit vizita Președintelui României, Klaus Iohannis, cu prilejul aniversării a 10 ani de proiecte ale Fundației Michael Schmidt.

Și în acest an, Fundația Michael Schmidt va organiza deja tradiționalul festival săsesc Săptămâna Haferland, unul dintre cele mai iubite festivaluri din zonă, care reunește comunitatea săsească și nu numai, timp de o săptămână, în regiunea satelor transilvănene Criț, Roadeș,Viscri, Bunești, etc.