Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) estimează o creștere economică mai mare în 2024, față de prognoza din ultimele luni. Cu toate acestea, instituția prognozează că Germania și Franța vor fi codașele Europei, în plan economic.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, prognoză economică globală pozitivă, pentru 2024
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică are vești bune în ceea ce privește economia mondială, în anul 2024.
Perspectivele economiei globale au suferit o schimbare într-o direcție mai optimistă față de estimările din urmă cu câteva luni, conform anunțului OCDE, de luni.
Această îmbunătățire este determinată în principal de revigorarea prognozelor economice pentru Statele Unite. Ele vor compensa slăbiciunile evidente în zona euro, conform informațiilor transmise de Reuters.
Potrivit noilor prognoze publicate luni, economia globală este așteptată să înregistreze o creștere de 2,9% în acest an. Astfel, va depăși avansul estimat anterior de 2,7%, în luna noiembrie 2023, de către OCDE.
Prognozele de creștere pentru anul 2025 au rămas neschimbate. Ele se mențin la 3%. În acest an, se anticipează că economia mondială va beneficia de reducerile de dobândă implementate de marile bănci centrale. În timp ce presiunile inflaționiste se vor estompa.
Prognozele OCDE indică faptul că economia americană, cea mai mare din lume, va înregistra o creștere de 2,1% în 2024. Aceasta va fi de 1,7%, în 2025. Tendința este susținută de inflația redusă. Aceasta va conduce la creșterea salariilor și reducerea ratelor dobânzilor.
Astfel, OCDE Paris a revizuit semnificativ estimările privind performanțele economiei americane în 2024. Organizația le-a crescut de la 1,5%, față de cât erau anterior (2,1%). În același timp, prognozele pentru anul 2025 nu au fost modificate.
În ceea ce privește economia chineză, a doua ca mărime din lume, aceasta se confruntă cu provocări în piața imobiliară. Totodată, există și o scădere a încrederii consumatorilor. OCDE prognozează o încetinire a ritmului de creștere.
Astfel, se preconizează o creștere de 5,2% în 2023, urmată de un avans de 4,7% în 2024 și de 4,2% în 2025. Toate aceste estimări rămân neschimbate în comparație cu previziunile anterioare din noiembrie.
Previziunile OCDE pentru zona euro
Se prognozează că slaba performanță economică a Germaniei și Franței va avea un impact negativ asupra creșterii economice în zona euro, conform estimărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
OCDE a scăzut proiecțiile de creștere pentru zona euro în anul curent, ajustându-le la 0,6%, în comparație cu estimarea anterioară de 0,9% din luna noiembrie. Pentru anul 2025, organizația a redus, de asemenea, estimările de creștere la 1,3%, în scădere față de proiecția anterioară de 1,5%.
Avertizând asupra tensiunilor curente din Marea Roșie, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a subliniat posibilitatea apariției unor noi presiuni inflaționiste.
Conform calculelor efectuate de organizație, persistența creșterii cheltuielilor pentru transportul maritim s-ar putea traduce printr-o contribuție de 0,4 puncte procentuale la nivelul inflației înregistrate în cazul prețurilor de consum.
„Este prea devreme să fim siguri că episodul inflaţionist care a început în 2021 se va încheia în 2025.
Politica monetară trebuie să rămână prudentă pentru a se asigura că presiunile inflaţioniste sunt ţinute sub control”, se precizează în noile previziuni publicate luni.
Fondată în 1961, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) îndeplinește un rol consultativ pentru guvernele țărilor puternic dezvoltate în domeniile politicii economice, sociale și de guvernare.
Cele 38 de țări membre ale OCDE, adunate, dețin aproximativ 60% din totalul economiei globale, generează 70% din volumul comerțului mondial și cuprind aproximativ 20% din populația lumii.
În ianuarie 2022, Consiliul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a anunțat demararea negocierilor de aderare cu România. Astfel a fost marcat un important obiectiv de politică externă pe care țara noastră îl urmărește încă din 2004, atunci când România a demarat, pentru prima dată, procedurile de aderare.